Actiunile Google, picaj de 9%, dupa ce compania a anuntat un profit sub asteptari
Google a raportat joi un profit in scadere. In trimestrul al treilea al acestui an, compania a castigat 2,18 miliarde de dolari, fata de 2,73 de miliarde in aceeasi perioada a anului trecut, informeaza MarketWatch.
Actiunile Google au avut o cadere brusca de 9 procente, de aproximativ 68 de dolari pe unitate, ceea ce a dus la suspendarea tranzactionarii actiunilor la bursa Nasdaq.
Operatorul celui mai accesat motor de căutare la nivel mondial a luat prin surprindere piaţa. Compania a publicat, din greseala, cu cateva ore mai devreme, rezultatele financiare pe trimestrul al treilea, pe site-ul Comisiei americane pentru bursa si valori mobiliare.