Aglomeratie de turnuri de birouri sau rezidentiale in Obor. Ultimul, dezvoltat de Metalprocess, cere aprobarea PUZ de la Primarie
Compania de colectare si valorificare a deseurilor Metalprocess vrea sa dezvolte pe un teren de circa 5.000 mp pe care-l detine pe strada Electronicii, în apropierea Garii Obor, un proiect imobiliar mixt cu care va include mai multe corpuri de cladire cu trei subsoluri si o înaltime de maximum 12 etaje. De altfel, zona Obor pare pe cale sa devina un nou poll de birouri, mai multe companii fiind pe cale sa ceara aprobarea PUZ pentru proiecte mixte, cu componenta office.
Proiectul e amplasat aproape de ansamblul rezidential cu 600 de apartamente Doamna Ghica Plaza, care include unul dintre cele mai inalte blocuri din Bucuresti, cu o inaltime de circa 80 de metri si 24 de etaje.
Proiectul, pentru care Metalprocess, companie detinuta de cetatenii turci Yol Onder si Mehmet Murat Ozkarakas, a solicitat Primariei Capitalei (PMB) aprobarea PUZ, va include zone de locuinte, de birouri, de retail si servicii, care vor fi construite in cele trei corpuri de cladire si e dezvoltat pe locul unui depozit de fier vechi si al unei spalatorii auto provizorii.
Potrivit planurilor depus de Metalprocess la PMB, corpul de cladire alocat locuintei are opt etaje, cel alocat birourilor 12 etaje, iar serviciilor si comertului le sunt alocate doua etaje.
In Obor nu exista, deocamdata, proiecte de birouri, ci doar cateva de retail, cum ar fi mallul Veranda de langa piata Obor si proiecte rezidentiale, precum Rose Garden al GTC, cu peste 900 de apartamente, dezvoltat si vandut inainte de criza, sau proiectul rezidential anuntat a fi dezvoltat pe cele zece hectare ale platformei Aversa, cu PUZ-ul la Primarie, care va include cateva sute de apartamente, cladire de birouri si spatiu de retail. Necesita investitii pentru demolarea halelor.
De asemenea, in spatele proiectului rezidential Doamna Ghica Plaza, pe Soseaua Electronicii se afla un alt teren de 6-7 hectare liber de constructii, in zona in care va dezvolta Metalprocess proiectul mixt, care ar putea intra si el in atentia unui potential dezvoltator,.
Problema cu zona Obor e deja supraaglomerata Sosea Colentina, care se va incarca si mai tare cu masini daca apar cladiri de birouri care atrag trafic nou in regiune. Cu diversificarea zonelor de birouri e de acord si Geo Margescu, cel care a deschis zona de centru-vest a Capitalei, pentru dezvoltarile de birouri. „Am spus intotdeauna ca Bucurestiul trebuie sa se diversifice ca zone de birouri. Daca ducem cladirile de birouri aproape de cele rezidentiale vom putea sa reducem si aglomeratia de pe strazi”, sustine Geo Margescu.
Compania condusa de Margescu, Forte Partners, a vandut la jumatatea anului trecut proiectul office The Bridge catre Dedeman pentru 200 de milioane de euro.
Detalii, pe Economica