Alex Petrescu: Posta Romana isi face banca si intra in parteneriat cu eMag - INTERVIU
Posta vrea sa-si faca banca si sa care produsele eMag prin toata tara, în baza unui parteneriat stategic. Privatizarea Postei n-arata foarte bine cu un singur ofertant, Posta Belgiana, care însa a mai facut o miscare similara din care a avut de câstigat. Despre acestea si altele, ECONOMICA.NET a stat de vorba cu Alex Petrescu, managerul Postei, un om care a lucrat 13 ani în piata financiara londoneza.
ECONOMICA.NET In ce stadiu se afla privatizarea Postei Romane?
Despre aceasta privatizare se discuta de prin 2007. Din diferite motive, multe dintre acestei privatizari au intarziat, inclusiv a Postei. In cursul anului 2012 am fost numit presedinte al Comisiei de Privatizare, eu venind din zona bancara, de servicii financiare, si fiind implicat in tranzactii asemanatoare. Am repornit procesul de privatizare, am analizat cu atentie veniturile, cheltuielile, tot istoricul companiei din ultimii 4-5 ani. Ne-am dat seama ca niciodata nu vom putea fi atragatori daca nu optam pentru o majorare de capital. Asta inseamna ca oricine cumpara 51% din actiuni sa poata avea putere de decizie, sa poata decide in calitate de proprietar majoritar.
S-a elaborat si s-a adoptat o hotarare de Guvern in acest sens, care clarifica situatia acestui proces de privatizare: cum se va face, ce obligatii are viitorul cumparator etc. In baza noii legislatii, am inceput efectiv discutiile cu potentialii investitori. Un prim semnal a fost ca exista un interes real pentru privatizarea Postei Romane. Vorbim aici de companii postale straine, de fonduri de investitii, de consortii diverse. Intrebarile si problemele ridicate de ei pe parcursul acestor discutii au dezvaluit obstacolele ce stau in calea privatizarii. Am inventariat toate aceste probleme si le-am prezentat actionariatului. Am convenit ca 2013 sa fie anul restructurarii in Posta Romana, cel al reducerilor de cheltuieli. N-a fost deloc usor, pentru ca aceste restructurari au insemnat si concedierea a aproximativ 4.000 de salariati. Am reorganizat reteaua postala, am luat toate contractele la mana si le-am renegociat sau reziliat pe cele neconvenabile Postei. Pe scurt, a fost un efort pe toate planurile pentru a reduce cheltuielile.
Apoi, anul 2014 a fost anul cresterilor de venituri. Pe parcursul sau am reusit sa securizam cateva contracte importante, strategice pentru noi. Vorbim aici, in primul rand, de distribuirea cardurilor de sanatate, un contract pe care-l urmaream de ceva timp.
Ulterior au venit si alte contracte, cum ar fi cel de distribuire a tichetelor sociale, pentru persoanele defavorizate. Noul tip de management al Postei a atras inclusiv clienti corporate care in trecut au ales sa plece de la Posta Romana.
Postasul va citi contoarele
Am lucrat inclusiv la portofoliul de servicii. In acest sector lucram la un proiect-pilot cu un mare furnizor de utilitati, in care va urma sa-i distribuim si incasam facturile, dar si sa-i efectuam procedura de citire a contoarelor.
Detalii, pe Economica