Avertisment Gartner: platformele blockchain folosite acum vor fi depasite tehnologic in 18 luni si vor trebui schimbate
Compania de cercetare Gartner avertizeaza ca 90% din implementarile actuale ale platformei de blockchain ale companiilor vor trebui înlocuite în urmatoarele 18 luni pentru a ramâne competitiva, sigura si pentru a evita uzura. La nivel mondial IDC estimeaza ca, numai în 2019, companiile vor cheltui trei miliarde de dolari pentru a integra tehnologia blockchain în afacerile lor, în crestere cu 88,7%, fata de 1,5 miliarde de dolari cheltuite pe aceasta tehnologie în 2018.
Directorul principal al companiei, Adrian Lee, a declarat ca natura fragmentata a industriei inseamna ca tehnologia implementata de unele companii risca sa devina depasita sau nesigura pana in 2021.
Lee a declarat, de asemenea, ca vanzatorii de blockchain utilizeaza adesea mesaje de marketing care nu reusesc sa raspunda nevoilor unei companii - iar managerii devin confuzi cu privire la modul in care functioneaza platformele descentralizate si daca ar adauga un beneficiu net pentru operatiunile lor.
"Multi CIO-uri supraestimeaza capabilitatile si beneficiile pe termen scurt ale blockchain-ului ca o tehnologie care ii ajuta sa-si atinga obiectivele de afaceri, creand astfel asteptari nerealiste atunci cand evalueaza ofertele de la vendorii de blockchain si furnizorii de servicii", a spus Adian Lee.
Executivul Gartner a spus ca, in cele din urma, acest lucru da batai de pentru departamentele de IT din companii, deoarece acestea trebuie sa decida care tehnologie blockchain ar fi cea mai potrivita pentru afacerea lor.
Piata de Blockchain este fragmentata
In prezent, piata platformei de tip blockchain este compusa din oferte fragmentate care se suprapun adesea sau sunt utilizate intr-un mod complementar, astfel ca managerii companiilor au de facut alegeri tehnologice neclare.
"Vanzatorii de platforme de tip blockchain utilizeaza in mod obisnuit mesaje care nu au legatura cu cazurile de utilizare si beneficiile afacerii unui cumparator tinta. De exemplu, "tranzactii" a fost termenul cel mai mentionat in legatura cu blockchain, urmat de "securizata" si "securitate". In timp ce acestea pot fi functii ale tehnologiei blockchain, cumparatorii sunt inca confuzi in legatura cu modul in care sunt indeplinite aceste functii sau ce beneficii aduce blockchain-ul in comparatie cu procesele existente", a spus Lee.
Detalii, pe Economica