Home / Stiri financiare / BNR va restrictiona creditarea. Variantele sunt cresterea avansului, limitarea gradului de indatorare sau cresterea dobanzilor

BNR va restrictiona creditarea. Variantele sunt cresterea avansului, limitarea gradului de indatorare sau cresterea dobanzilor

BNR va restrictiona creditarea. Variantele sunt cresterea avansului, limitarea gradului de indatorare sau cresterea dobanzilor

Proiectul legislativ de restrictionare a creditarii, despre care se vorbeste de peste jumatate de an, are doua variante de limitare: majorarea avansului prin cresterea gradului de acoperire a creditului cu garantii si limitarea ratei împrumuturilor la un anume procent din venitul net al solicitantului, undeva la 55% sau chiar mai jos. Cu sau fara restrictionarea creditarii, daca BNR va controla mai devreme implementarea IFRS 9 în sistemul bancar, dobânzile la credite ar putea fi crescute de banci la niveluri prohibitive pentru populatie.

Un astfel de proiect de reglementare exista, dar ar trebui aprobat de Comitetului National pentru Supravegherea Macropudentiala (CNSM), dupa cum a explicat guvernatorul BNR, iar acest lucru ce s-ar putea intampla in luna martie.

"Face parte din masurile pe care le va hotari Comitetul Macroprudential. Le va recomanda Bancii Nationale si ea va reactiona. Ceea ce pot sa va spun acum este ca le-am discutat in sedinta precedenta, nu s-a luat o decizie, le-am discutat si in comitetul de politica monetara, cu toate ca nu s-a dorit acest lucru. Monetaristii de la Banca Nationala vor sa ramana vor sa ramana monetaristi mai puri, dar asta e lumea catre care ne indreptam. Tangential, le-am discutat si in Consiliul de Administratie", a spus Isarescu.

Potrivit acestuia, masura privind restrictiile la creditarea populatiei intra intr-un mix mai mare. "Se va spune: mixul de politici monetare si fiscale ..., vom pune acolo si ceva macroprudentialitate. Multi dintre colegii mei nu sunt de acord cu ce v-am spus. Lumea se schimba, ne schimbam si noi cu ea si incercam sa facem lucrurile sa mearga mai bine. Daca se vor lua asemenea masuri, probabil prin primavara vor fi", a precizat guvernatorul BNR.

Cele doua variante de restrictionare despre care vorbeste la ora actuala sistemul bancar se refera la modificarea ponderii Loan to Value in suma creditului sau scaderea gradului de indatorare, in sensul revenirii la sistemul din trecut, cand BNR impunea prin regulament ca rata lunara a creditului nu are voie sa depaseasca 35% din veniturile nete ale clientului.

LTV - Loan To Value - reprezinta de fapt ponderea creditului in valoarea garantiei imobiliare. Mai exact, daca un imobil este evaluat de banca la 60.000 de euro, creditul permis nu poate depasi o valoare de maximum 85% din valoarea imobilului/garantiei aduse, ceea ce inseamna un avans de 15% pentru client. O interventie pe acest indicator ar conduce la solicitarea unei valori de 75%-80% din valoarea garantiei pentru obtinerea unui credit, ceea ce echivaleaza cu necesarul unui avans de 20%-25%pentru obtinerea unui credit ipotecar. Surse din mediul bancar spun insa ca o astfel de masura ar fi destul de dura si nu ar avea efect decat asupra creditelor ipotecare si in special asupra creditului Prima Casa, in conditiile in care creditul de consum este cel care a avut cea mai rapida crestere.

Cealalta varianta se refera la limitarea prin regulament BNR a gradului de indatorare permis, dupa modelul aplicat acum cativa ani, cand limitarea era impusa la 35%-40% din venituri. Propunerea la ora actuala este ceva mai laxa, undeva in jurul a 55% din veniturile nete - nivelul maxim al ratei lunare. Trebuie insa precizat ca acum vorbim despre venituri nete (venitul clientului din care se scad cosul zilnic de cumparaturi de subzitenta, cheltuielile cu facturile la utilitati, asigurarile si alte rate de credit). La ora actuala, fiecare banca, in functie de marime si de portofoliu, are un anumit grad de indatorare, care variaza si in functie de profilul de risc al clientului. In general, la bancile mari, clientii cu venituri mari pot ajunge si la un grad de in datorare de 70-85% din venituri. Impunerea scriptica a unui astfel de prag de 50%-55% ar elimina astfel de practici, limitand cresterea creditului de retail in general.

 


Detalii, pe Economica

joi, 18 ianuarie 2018, 350 afisari

Curs BNR marti, 26 noiembrie 2024

1 EUR4.9768 RON
1 USD 4.7319 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0500 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.8200 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 19.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile