Home / Stiri financiare / Bogdan Trif: Litoralul, una dintre prioritatile ministerului. Din pacate, in ultimii ani nu a functionat la capacitate maxima

Bogdan Trif: Litoralul, una dintre prioritatile ministerului. Din pacate, in ultimii ani nu a functionat la capacitate maxima

Bogdan Trif: Litoralul, una dintre prioritatile ministerului. Din pacate, in ultimii ani nu a functionat la capacitate maxima

Ministrul Turismului Bogdan Trif sustine ca litoralul reprezinta una dintre prioritatile ministerului pe care îl conduce si ca în ultimii ani acesta nu a functionat la capacitate maxima, însa exista un potential mare. El a spus, în urma unei întâlniri cu investitori din turism, autoritati locale si reprezentanti ai institutiilor de control, la care jurnalistii nu au avut acces, ca “în urma discutiilor uneori aprinse, dar constructive", s-a ajuns la concluzia ca "totusi turismul pe litoral Marii Negre a crescut de la an la an, exista unitati de cazare extrem de bine puse la punct sau unitati de alimentatie publica care pot sa rivalizeze cu absolut orice alte unitati din tari dezvoltate din punct de vedere al turismului", scrie News.ro.

Bogdan Trif a participat luni la o intalnire de lucru organizata de Consiliul Judetean Constanta in parteneriat cu Ministerul Turismului, la Palatul Administrativ din Constanta, pe tema deschiderii sezonului estival, la eveniment fiind prezenti investitori din turism, autoritati locale si reprezentanti ai institutiilor de control, anunta News.ro.   

“Vreau sa va spun ca una dintre prioritatile principale ale Ministerului Turismului este, categoric, litoralul romanesc, este un motor al turismului nostru. Din pacate, in ultimii ani nu a functionat la capacitate maxima, avem un potential mai mare. Am ramas putin in urma celor din vecinatatea noastra, dar, cu siguranta printr-un efort comun putem sa recuperam pentru ca avem potential”, a afirmat ministrul Turismului.

El a precizat ca echipe de control din cadrul ministerului au venit pe litoral, urmand ca in prima faza sa desfasoare doar activitati de preventie, dupa care vor ramane aici pe durata sezonului estival.

“Vreau sa va spun ca nu doar hotelierii, ci si ceilalti investitori reprezinta o prioritate pentru noi, in egala masura si turistul ocupa aceeasi importanta. Am venit cu o echipa de control, formata din opt oameni, iar in prima faza o sa avem doar actiuni de preventie si indrumare, dupa care doua echipe vor ramane pe toata perioada sezonului estival pentru a fi in permanenta legatura cu cetatenii si hotelierii. In a doua etapa, trebuie sa atentionez, o sa fim mult mai duri si nu o sa permitem nicio abatere de la legislatia de mediu care ar pune in pericol turismul din Constanta si statiuni”, a explicat Bogdan Trif.

Dupa declaratiile ministrului, presa nu a fost lasata la discutii, jurnalistii revenind la finalul intalnirii, atunci cand participantii au sustinut o conferinta de presa.

Ministrul Turismului a spus cu acest prilej ca turismul pe litoral a crescut de la an la an, fiind unitati de cazare care pot rivaliza cu unitati similare din tari mai dezvoltate din punct de vedere al turismului,

Detalii, pe Economica

marti, 24 aprilie 2018, 304 afisari

Curs BNR luni, 25 noiembrie 2024

1 EUR4.9767 RON
1 USD 4.7456 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0500 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.8200 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 19.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile