Home / Stiri financiare / Casa solara EFdeN Signature va participa la o competitie internationala, in Dubai

Casa solara EFdeN Signature va participa la o competitie internationala, in Dubai

Casa solara EFdeN Signature va participa la o competitie internationala, in Dubai

Noua casa solara EFdeN Signature, realizata de o echipa formata în special din studenti, va reprezenta România la competitia internationala Solar Decathlon Middle East 2018, care se va desfasura în noiembrie, în Dubai.

Cu un design modern, eficienta energetic, inteligenta si automatizata, casa a fost prezentata miercuri in cadrul unui eveniment organizat la Bucuresti, in prezenta presedintelui Klaus Iohannis.

"Speram ca, in Anul Centenarului, sa ne intoarcem victoriosi din Dubai si, mai mult de atat, sa ne intoarcem fericiti si mandri ca suntem romani", a declarat managerul general al proiectului, Mihai Toader Pasti, la evenimentul organizat in parcarea unui mall din Bucuresti unde a fost montata casa solara EFdeN Signature.

El a precizat ca peste 50 de studenti si absolventi de la mai multe universitati din Bucuresti fac parte din proiectul EFdeN.

Casa solara EFdeN Signature: Concurenta cu 18 echipe

"De ce EFdeN? De la functia matematica f(n), pentru ca noi proiectam si construim in functie de natura. In ultimii doi ani, o echipa extraordinara de tineri a depus niste eforturi supraomenesti pentru a construi (...) casa EFdeN Signature. Cu aceasta casa, EFdeN va reprezenta Romania la cea mai importanta competitie internationala de profil - Solar Decathlon. (...) Este cea mai grea competitie de genul acesta din lume, nu toti rezista, este o olimpiada internationala a caselor solare. (...) Inceputul competitiei in Dubai are loc pe 14 noiembrie. Acolo 18 echipe din 13 tari vor prezenta fiecare cate o casa", a spus Mihai Toader Pasti.

Pasti a mai spus ca, in august, casa va fi deschisa publicului larg si vor fi organizate mai multe evenimente, urmand ca apoi locuinta sa fie dezasamblata si transportata in Dubai.

Casa solara EFdeN Signature: 75 metri, pentru doua persoane

Casa are o suprafata de 75 de metri patrati utili. "Are un dining, un living, un dormitor, o baie si o bucatarie. (...) In principiu, ea este facuta pentru doua persoane", a spus el.

De asemenea, el a precizat ca aceasta casa produce anual mai multa energie decat consuma, dar sunt luni in care nu isi poate asigura energia.

"Din punct de vedere al optimizarii costurilor, este mai bine ca locuinta sa fie legata la retea, astfel incat ea sa poata sa foloseasca reteaua ca un sistem de acumulatori. (...) Este o casa 100% electrica. (...) Energia electrica este produsa cu ajutorul panourilor fotovoltaice, care sunt dispuse pe acoperisul casei", a aratat Mihai Toader Pasti.

Detalii, pe Economica

joi, 26 iulie 2018, 386 afisari

Curs BNR luni, 25 noiembrie 2024

1 EUR4.9767 RON
1 USD 4.7456 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0500 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.8200 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 18.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile