Dobanda maxima platita pentru un depozit bancar in lei pe un an ajunge in prezent la 4,4% si este oferita de TBI Bank, o banca de talie redusa care incearca sa-si creeze astfel o baza de clienti. Astfel, un deponent cu 10.000 de lei intr-un depozit pe 12 luni va obtine la scadenta, dupa retinerea impozitului pe venit de 16%, o dobanda de maximum 370 de lei.
>TBI Bank este urmata in clasamentul dobanzilor de Veneto Banca (4,1%), Piraeus Bank (4,05%), Carpatica (4%) si Banca Feroviara (4%). Bancile de talie mare au insa dobanzi mai mici, acestea fiind in jur de 3% pe an sau chiar sub acest prag in anumite cazuri. Spre comparatie, la inceputul anului dobanzile pentru un depozit constituit pe 12 luni ajungeau pana la 5% pe an.Un efect al scaderii dobanzilor a fost decelerarea ritmului de crestere a volumului depozitelor bancare. Populatia avea in iulie depozite totale in valoare de 131 mld. lei, in crestere cu 4,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Spre comparatie, ritmul de crestere al depozitelor populatiei era de circa 7% la inceputul anului si de circa 25% la inceputul crizei.
Detalii, pe ZF