Cel mai slab an din ultimii 9 pentru infrastructura rutiera. Romania ar putea incheia 2016 cu 0,5 kilometri noi de autostrada
România risca sa încheie anul 2016 cu cel mai slab rezultat în materie de kilometri noi de autostrada din 2008 si pâna în prezent, potrivit Asociatiei Pro Infrastructura, care avertizeaza ca cei 15 kilometri din lotul 2 Lugoj-Deva ar putea sa nu fie deschisi circulatiei anul acesta. Dubii exista si asupra inaugurarii ciotului de la intrarea în Capitala, de pe autostrada Bucuresti-Ploiesti (A3).
Desi lucrarile la calea de rulare pe cei 15 km ai autostrazii Lugoj-Deva lot 2 intre nodurile Dumbrava si Margina sunt finalizate „la cheie", exista pericolul ca CNAIR sa nu deschida circulatia anul acesta din motive birocratice, spun reprezentantii Asociatiei Pro Infrastructura (API).
Acestia mentioneaza ca din pricina unui viciu legislativ, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu a gasit inca o solutie pentru a face receptia partiala pe acest segment. Restul de 13 km. din totalul de 28 km. existenti in acest contract sunt inca in diferite stadii de implementare.
„Prin urmare, Romania risca sa incheie anul 2016 cu cel mai slab rezultat in materie de kilometri noi de autostrada din 2008 si pana in prezent!", avertizeaza reprezentantii API.
Surse din cadrul CNAIR au spus la randul lor ca anul acesta ar putea sa nu fie inaugurat niciun kilometru nou de autostrada.
Detalii, pe Economica