CFR baga motorina albastra in trenuri, ca sa scape de hotii de combustibil
CFR Călători achiziţionează, prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, motorină albastră, în încercarea de a stopa furtul de combustibil, informează, duminică, BRM.
Potrivit sursei citate, BRM a primit o adresă prin care CFR Călători solicită ca motorina achiziţionată să conţină coloranţi specifici, cererea vizând noul stoc ce va fi achiziţionat, la începutul lui noiembrie, în cantitate de 14.000 de tone.
În documentul primit de BRM se menţionează "necesitatea identificării produsului motorină pentru uzul feroviar al SNTFC CFR Călători".
"Produsul motorină va fi livrat, de către furnizor, pigmentat cu solvent lichid colorant albastru (destinat biocarburanţilor şi carburanţilor). Furnizorul va pune la dispoziţia achizitorului, la livrare, documente din care să rezulte că produsul respectă cerinţele de mediu", se menţionează în nota nr. M40/1/46/26.10.2012 a Serviciului Depozite Carburanţi transmisă BRM.