CNIPMMR solicita majorarea plafonului garantiilor din programul IMM Invest Romania
Plafonul garantiilor prevazut în programul IMM Invest România, de 50%, trebuie majorat la cel putin 80% si, respectiv, la 100% pentru implementarea proiectelor din fonduri structurale, a declarat, luni, Ovidiu Nicolescu, presedintele de onoare al Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR).
'Plafonul garantiilor trebuie majorat. Noi consideram ca la toate trebuie sa fie de cel putin 75% sau 80%, iar la fonduri europene de 100% Dupa aceea, o alta problema foarte importanta este extinderea categoriilor de beneficiari. Asa cum am spus, pana in momentul de fata avem IMM-uri, persoane fizice, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale. Dar, cum stie toata lumea, o parte foarte importanta din fondurile europene se absorb prin intermediul partenerilor sociali, sindicate, patronate si ONG-uri. Deci, din acele 15.000 de proiecte, cel putin o treime o sa le faca acestea. Ele nu beneficiaza nici de credite, nici de garantii. Pai, cu ce bani sa faca? Toata lumea stie ca acestea nu au resurse de la bugetul statului. Macar aceasta prevedere sa o avem, ca sa poata sa absoarba fondurile europene pentru ca o sa ne vedem iar peste trei ani ca nu am absorbit fonduri europene pentru ca nu am luat niste masuri pregatitoare', a spus Ovidiu Nicolescu.
Acesta sustine ca este necesara cresterea substantiala a bugetului programului pentru garantiile necesare implementarii proiectelor din fonduri europene, intrucat, raportat la o estimare generala de 15.000 de beneficiari de finantari din fonduri structurale, cu finantari de 3-4 miliarde, majorarea bugetului trebuie sa asigure garantarea pentru cel putin 50% din numarul acestora.
Detalii, pe Economica