În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele prevăzute la art. 112^2 alin. (6);
a^1) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
b) *** Abrogat;
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro;
d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.
e) nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
Norme metodologice
1. Pentru încadrarea în condiţia prevăzută la art. 112^1 lit. a) din Codul fiscal, persoana juridică română nu trebuie să înregistreze venituri din activităţile prevăzute la art. 112^2 alin. (6) din Codul fiscal.
Încadrarea în categoria veniturilor din consultanţă şi management se efectuează prin analiza contractelor încheiate şi a altor documente care justifică natura veniturilor.
2. *** Abrogat
3. *** Abrogat
4. Pentru încadrarea în condiţiile privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, prevăzute la art. 112^1 lit. a^1) şi lit. c) din Codul fiscal, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 112^7 din Codul fiscal, iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiaşi exerciţiu financiar.
4^1. Condiţia prevăzută la art. 112^1 lit. a^1) din Codul fiscal trebuie verificată pentru anul fiscal 2014 pe baza veniturilor realizate de contribuabil în anul 2013.
August | Septembrie | Octombrie | |
---|---|---|---|
Euro | 4,9765 | 4,9743 | 4,9748 |
USD | 4,5199 | 4,4780 | 4,5615 |