Home / Codul fiscal / Titlul VII - Accize si alte taxe speciale / Capitolul 1^1 - Regimul accizelor armonizate / Articolul 206^58 - Scutiri pentru alcool etilic ÅŸi alte produse alcoolice de la plata accizelor

Articolul 206^58 - Scutiri pentru alcool etilic ÅŸi alte produse alcoolice de la plata accizelor

(1) Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice prevăzute la art. 206^2 lit. a), atunci când sunt:

a) complet denaturate, conform prescripţiilor legale;

b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;

c) utilizate pentru producerea oţetului cu codul NC 2209;

d) utilizate pentru producerea de medicamente;

e) utilizate pentru producerea de arome alimentare destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum;

f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;

g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu ori fără cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor produse;

h) utilizate în procese de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;

i) utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1), precum şi produsele utilizate pentru denaturarea alcoolului vor fi reglementate prin normele metodologice.

Norme metodologice

111. *)

(1) Alcoolul etilic se consideră a fi complet denaturat atunci când denaturarea se face cu denaturanţii notificaţi de către fiecare stat membru al Comisiei Europene şi acceptaţi de către aceasta şi celelalte state membre.

(2) Formula admisă a fi utilizată pentru denaturarea completă a alcoolului, în concentraţie la hectolitru de alcool pur, este următoarea: izopropanol (nr. CAS 67-63-0) 3 litri (chimic pur), metiletilcetonă (butanonă) (nr. CAS 78-93-3) 3 litri (chimic pură) şi benzoat de denatoniu (nr. CAS 3734-33-6) 1 gram (chimic pur).

(3) În cazul alcoolului etilic destinat a fi utilizat pe teritoriul României pentru fabricarea de produse ce nu sunt destinate consumului uman, substanţele admise pentru denaturarea acestuia, în concentraţie la hectolitru de alcool pur, sunt cel puţin două din următoarele:

a) pentru industria cosmetică:

1. dietilftalat (nr. CAS 84-66-2) 0,1 litri (chimic pur);

2. ulei de mentă 0,15 litri;

3. ulei de lavandă 0,15 litri;

4. benzoat de benzil (nr. CAS 120-51-4) 5 litri (chimic pur);

5. izopropanol (nr. CAS 67-63-0) 2 litri (chimic pur);

6. 1,2 propandiol (nr. CAS 57-55-6) 2 litri (chimic pur);

7. terţbutanol (nr. CAS 75-65-0) 80 grame (chimic pur);

8. benzoat de denatoniu (nr. CAS 3734-33-6) 1 gram (chimic pur);

b) pentru alte industrii:

1. alcooli superiori 3 kg;

2. violet de metil (nr. CAS 8004-87-3; C.I. 42535) 0,1 grame (chimic pur);

3. monoetilenglicol (nr. CAS 107-21-1) 0,35 kilograme (chimic pur);

4. salicilat de etil/metil (nr. CAS 118-61-6/nr. CAS 119-36-8) 0,06 kilograme (chimic pur);

5. albastru de metilen (nr. CAS 61-73-4; C.I. 52015) 0,35 grame (chimic pur);

6. terţbutanol (nr. CAS 75-65-0) 80 grame (chimic pur);

7. etil terţbutil eter (nr. CAS 637-92-3) 2 litri (chimic pur);

8. izopropanol (nr. CAS 67-63-0) 2 litri (chimic pur).

(3^1) Cantităţile/Volumele de substanţe prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt exprimate în substanţă cu puritate 100% şi trebuie să se regăsească în produsul finit după omogenizare, la finalul operaţiunii de denaturare.

(3^2) Cantităţile/Volumele de substanţe prevăzute la alin. (2) şi (3) pot fi depăşite cu maximum 10%.

(4) Pentru denaturarea alcoolului etilic destinat industriei cosmetice nu se vor putea utiliza formula de denaturare care să cuprindă doar uleiul de lavandă şi uleiul de mentă şi formula de denaturare care să cuprindă doar uleiul de mentă şi 1,2 propandiol, iar pentru alcoolul etilic destinat altor industrii nu se va putea utiliza formula de denaturare care să cuprindă doar albastrul de metilen şi violetul de metil.

(5) Operatorii economici utilizatori de alcool complet denaturat sau parţial denaturat, care, din motive sanitare, tehnice sau comerciale, nu pot folosi alcoolul denaturat cu substanţele prevăzute la alin. (2) şi (3), pot solicita avizul laboratorului vamal pentru utilizarea de către antrepozitele fiscale din România a substanţelor pe care ei le propun. Solicitarea va trebui să cuprindă motivele pentru care este necesară aprobarea acelui denaturant specific şi descrierea componentelor de bază ale denaturantului propus, precum şi declaraţia pe propria răspundere a faptului că celelalte componente ale produsului în care se va utiliza alcoolul denaturat nu intră în reacţie cu substanţele propuse ca denaturanţi, astfel încât să anuleze denaturarea. Acest aviz este eliberat numai pe baza analizelor de laborator efectuate mostrelor de alcool etilic denaturat cu substanţele respective prezentate de producătorii în cauză. Avizul va sta la baza documentaţiei necesare eliberării autorizaţiei de utilizator final.

(6) Operatorii economici utilizatori de alcool parţial denaturat, care au primit avizul laboratorului vamal pentru utilizarea unor substanţe de denaturare a alcoolului etilic, altele decât cele prevăzute la alin. (3), pot efectua achiziţii de alcool etilic astfel denaturat şi de la antrepozite fiscale din alte state membre.

(7) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin consum uman se înţelege consum uman alimentar.

(8) Denaturarea alcoolului etilic se realizează numai în antrepozite fiscale de producţie alcool etilic - materie primă -, autorizate pentru această operaţiune, sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.

(9) Este permisă denaturarea numai a alcoolului etilic realizat în respectivul antrepozit fiscal de producţie alcool etilic - materie primă.

(10) În vederea obţinerii soluţiilor de spălat sau de curăţare este permisă denaturarea numai a alcoolului tehnic rezultat exclusiv ca produs secundar din procesul de obţinere a alcoolului etilic rafinat şi care datorită compoziţiei sale nu poate fi utilizat în industria alimentară.

(11) Este interzisă realizarea în interiorul antrepozitelor fiscale a produselor care nu sunt destinate consumului uman, cu excepţia alcoolului sanitar.

(12) Operaţiunea de denaturare a alcoolului se poate realiza astfel:

a) fie prin adăugarea succesivă a substanţelor denaturante admise în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată;

b) fie prin adăugarea în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată a unui amestec realizat în prealabil din substanţele denaturante admise.

(12^1) Antrepozitarul autorizat din România are responsabilitatea pentru respectarea procedurii de denaturare şi pentru omogenizarea substanţelor prevăzute la alin. (2) şi (3) în masa de produs finit, pentru produsele realizate în antrepozitul fiscal pe care îl deţine. În cazul achiziţiilor intracomunitare şi al importurilor, responsabilitatea omogenizării substanţelor prevăzute la alin. (2) şi (3) în masa de produs finit revine persoanei juridice care desfăşoară astfel de operaţiuni şi care poate fi antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau operatorul economic, după caz.

(13) Denaturarea alcoolului se realizează potrivit următoarei proceduri:

a) cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de a efectua operaţiunea de denaturare, antrepozitul fiscal solicită, în scris, pentru aceasta acordul autorităţii vamale teritoriale;

b) în cererea de solicitare a acordului, antrepozitarul autorizat trebuie să menţioneze cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată, denaturanţii ce urmează a fi utilizaţi, procedura de denaturare, data şi ora operaţiunii de denaturare, destinaţia alcoolului denaturat justificată prin comenzile primite din partea utilizatorilor;

c) în funcţie de rezultatele verificării datelor cuprinse în documentaţia depusă, autoritatea vamală teritorială decide asupra acceptării operaţiunii de denaturare şi desemnează reprezentantul său ori deleagă competenţa către autoritatea vamală teritorială în a cărei rază se află punctul de lucru, în vederea supravegherii acestei operaţiuni. În situaţia în care datele cuprinse în documentaţia prezentată nu corespund realităţii, autoritatea vamală teritorială respinge solicitarea de efectuare a operaţiunii;

d) operaţiunea de denaturare se consemnează într-un registru special, care se păstrează în antrepozitul fiscal, în care se vor înscrie: data efectuării operaţiunii, cantitatea denaturată, substanţele şi cantităţile utilizate pentru denaturare, precum şi numele şi semnătura reprezentantului autorităţii vamale.

(14) Antrepozitarul autorizat pentru producţie de alcool etilic - materie primă - poate livra alcool etilic denaturat către operatori economici, alţii decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul.

(15) Deplasarea intracomunitară a alcoolului complet denaturat va fi însoţită de documentul de însoţire prevăzut la pct. 102.

(16) În cazul prevăzut la art. 206^58 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, este scutit de la plata accizelor numai alcoolul etilic utilizat pentru producţia de medicamente, aşa cum sunt definite în directivele 2001/82/CE şi 2001/83/CE.

(17) În sensul art. 206^58 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, prin procese de fabricaţie se înţelege totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime şi a semifabricatelor în produse finite, cu condiţia ca produsele finite să nu conţină alcool.

(18) În situaţiile de scutire directă, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului, cu condiţia ca aprovizionarea să fie efectuată direct de la un antrepozit fiscal sau din operaţiuni proprii de import. În situaţiile de scutire indirectă, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului, cu condiţia ca aprovizionarea să fie efectuată direct de la un antrepozit fiscal, de la un destinatar înregistrat sau din operaţiuni proprii de import. Destinatarul înregistrat care livrează produse ce urmează a fi utilizate într-un scop scutit de la plata accizelor va evidenţia în factură contravaloarea accizelor plătite la bugetul de stat.

(19) Atunci când utilizatorul face achiziţii intracomunitare de alcool etilic în vederea utilizării în scopurile prevăzute la art. 206^58 alin. (1) lit. b) - i) din Codul fiscal, trebuie să deţină şi calitatea de destinatar înregistrat.

(20) În cazul alcoolului etilic importat dintr-o ţară terţă în vederea utilizării în scopurile prevăzute la art. 206^58 alin. (1) lit. b) - i) din Codul fiscal, importatorul trebuie să fie şi utilizatorul materiei prime.

(21) Scutirea se acordă direct:

a) în situaţiile prevăzute la art. 206^58 alin. (1) lit. d) şi f) din Codul fiscal;

b) în situaţiile prevăzute la art. 206^58 alin. (1) lit. a), c) şi e) din Codul fiscal, precum şi în situaţia realizării de alcool sanitar, pentru antrepozitarii autorizaţi care funcţionează în sistem integrat. Prin sistem integrat se înţelege utilizarea alcoolului etilic şi a altor produse alcoolice de către antrepozitar pentru realizarea de produse finite destinate a fi consumate ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări.

(22) În toate situaţiile de scutire directă, scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final.

(23) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului.

(24) Cererea pentru obţinerea autorizaţiei de utilizator final se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 33. Cererea, însoţită de documentele prevăzute expres în aceasta, se depune la autoritatea vamală teritorială.

(25) Autoritatea vamală teritorială aprobă eliberarea autorizaţiei de utilizator final dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) au fost prezentate documentele prevăzute în cerere;

b) administratorul solicitantului nu are înscrise date în cazierul judiciar;

c) solicitantul deţine utilajele, terenurile şi clădirile sub orice formă legală;

d) solicitantul a utilizat alcoolul etilic şi produsele alcoolice achiziţionate anterior în scopul pentru care a obţinut autorizaţie de utilizator final.

(26) Autoritatea vamală teritorială atribuie şi înscrie pe autorizaţia de utilizator final un cod de utilizator.

(27) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prevăzut în anexa nr. 34.

(28) Autorizaţiile de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi transmisă şi păstrată de către antrepozitul fiscal furnizor al produselor accizabile în regim de scutire;

b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea vamală teritorială emitentă.

(29) Autorizaţia de utilizator final are o valabilitate de un an de la data emiterii. Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final poate fi suplimentată în situaţii bine justificate, în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

(30) Operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final au obligaţia de a transmite on-line autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei, lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, o situaţie privind achiziţia şi utilizarea alcoolului etilic şi a produselor alcoolice, care va cuprinde informaţii, după caz, cu privire la: furnizorul de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice, cantitatea de produse achiziţionată, cantitatea utilizată, stocul de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice la sfârşitul lunii de raportare şi cantitatea de produse finite realizate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 35. Neprezentarea situaţiei în termenul prevăzut atrage aplicarea de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Codului fiscal.

(31) Autoritatea vamală teritorială revocă autorizaţia de utilizator final în următoarele situaţii:

a) operatorul economic a comis fapte repetate ce constituie contravenţii la regimul produselor accizabile, potrivit Codului fiscal;

b) operatorul economic nu a justificat legal destinaţia cantităţii de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice achiziţionate;

c) operatorul economic a utilizat alcoolul etilic şi/sau produsele alcoolice achiziţionate altfel decât în scopul pentru care a obţinut autorizaţie de utilizator final.

(32) Decizia de revocare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta.

(33) Autoritatea vamală teritorială anulează autorizaţia de utilizator final atunci când i-au fost oferite la autorizare informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu scopul pentru care operatorul economic a solicitat autorizaţia de utilizator final.

(34) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând de la data emiterii autorizaţiei.

(35) Operatorul economic poate contesta decizia de revocare sau de anulare a autorizaţiei de utilizator final, potrivit legislaţiei în vigoare.

(36) Contestarea deciziei de revocare sau de anulare a autorizaţiei de utilizator final nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

(37) O nouă autorizaţie de utilizator final va putea fi obţinută după 12 luni de la data revocării sau anulării autorizaţiei.

(38) Stocurile de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice înregistrate la data revocării sau anulării autorizaţiei de utilizator final pot fi valorificate sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.

(39) Autorităţile vamale teritoriale vor ţine o evidenţă a operatorilor economici care au obţinut autorizaţii de utilizatori finali prin înscrierea acestora în registre speciale. De asemenea, autoritatea vamală centrală va asigura publicarea listei cuprinzând aceşti operatori economici pe pagina sa de web, listă care va fi actualizată lunar până la data de 15 a fiecărei luni.

(40) În toate situaţiile de scutire directă, livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea şi primirea produselor accizabile spre/de un utilizator final autorizat se supun prevederilor secţiunii a 9-a "Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize", cap. I^1 de la titlul VII din Codul fiscal.

(41) La sosirea produsului operatorul economic utilizator trebuie să înştiinţeze autoritatea vamală teritorială şi să păstreze produsele în locul de recepţie maximum 24 de ore pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi, în condiţiile prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. După expirarea termenului de 24 de ore utilizatorul final autorizat poate proceda la recepţia produselor accizabile primite.

(42) În situaţia în care nu se respectă prevederile alin. (40) şi (41), operaţiunea respectivă se consideră eliberare pentru consum şi după expirarea termenului de 5 zile acciza devine exigibilă.

(43) În situaţiile prevăzute la art. 206^58 alin. (1) lit. b), c), e), g), h) şi i) din Codul fiscal, scutirea se acordă indirect. Livrarea produselor se face la preţuri cu accize, urmând ca operatorii economici utilizatori să solicite restituirea accizelor.

(44) Pentru restituirea accizelor, utilizatorii vor depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se solicită restituirea, la autoritatea fiscală teritorială, cererea de restituire de accize, însoţită de:

a) copia facturii de achiziţie a alcoolului etilic şi/sau a produsului alcoolic ori copia avizului de însoţire pentru alcoolul etilic parţial denaturat în cazul antrepozitarilor autorizaţi care funcţionează în sistem integrat. În cazul operatorului economic prevăzut la alin. (19), utilizatorul autorizat ca destinatar înregistrat va prezenta dovada achiziţiei în regim suspensiv, reprezentată de documentul administrativ electronic şi raportul de recepţie aferent, iar în cazul utilizatorului prevăzut la alin. (20), declaraţia vamală de import;

b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis, sau dovada plăţii accizelor la bugetul de stat, în cazul antrepozitarilor autorizaţi care funcţionează în sistem integrat, a destinatarilor înregistraţi şi a operatorilor economici care au realizat operaţiuni proprii de import;

c) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a cantităţilor efectiv utilizate şi a documentelor aferente.

(45) Modelul cererii de restituire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(46) Depozitele farmaceutice achiziţionează alcoolul etilic la preţuri cu accize şi îl livrează către spitale şi farmacii la preţuri fără accize în baza autorizaţiilor de utilizator final deţinute de acestea din urmă. În aceste condiţii, preţul de vânzare al alcoolului etilic va fi stabilit de către depozitul farmaceutic pe baza preţului de achiziţie al acestui produs care nu are inclusă acciza, astfel încât spitalele şi farmaciile să beneficieze de facilitatea prevăzută la art. 206^58 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.

(47) În situaţia prevăzută la alin. (46) depozitele farmaceutice vor păstra o copie a autorizaţiei de utilizator final al beneficiarului scutirii.

(48) Pentru cantităţile de alcool etilic livrate la preţuri fără accize spitalelor şi farmaciilor, depozitele farmaceutice pot solicita compensarea/restituirea accizelor. În acest sens, depozitele farmaceutice vor depune la autoritatea fiscală teritorială cererea de restituire de accize, însoţită de:

a) copia facturii de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

c) dovada cantităţii de alcool etilic livrată spitalelor şi farmaciilor la preţuri fără accize, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv livrate.

(49) În situaţiile prevăzute la alin. (44) şi (48), autoritatea fiscală teritorială va transmite cererea şi documentaţia depuse de către utilizatori sau depozitele farmaceutice autorităţii vamale teritoriale, care, în urma analizei, va decide asupra dreptului de restituire a accizelor prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire. În cazul admiterii cererii, autoritatea vamală stabileşte cuantumul accizei de restituit.

(50) Autoritatea vamală teritorială va transmite decizia prevăzută la alin. (49) autorităţii fiscale teritoriale.

(51) În cazul în care decizia este de admitere în totalitate sau în parte, autoritatea fiscală teritorială procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 117 din Codul de procedură fiscală.

(52) Denaturarea alcoolului etilic pentru obţinerea alcoolului sanitar poate fi realizată numai în antrepozitul fiscal de producţie în care se obţine alcoolul etilic - materie primă.

*) Reproducem mai jos prevederile art. III alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2013 ().

"ART. III (1) Începând cu data de 1 martie 2013 nu se mai acordă scutire directă de la plata accizelor la achiziţionarea alcoolului etilic şi produselor alcoolice prevăzute la art. 206^2 lit. a) din Codul fiscal ce urmează a fi utilizate conform art. 206^58 alin. (1) lit. g) şi h) din Codul fiscal.

(2) Cantităţile de alcool etilic şi produse alcoolice achiziţionate până la data de 1 martie 2013 pot fi utilizate în conformitate cu prevederile art. 206^58 lit. g) şi h) până la epuizarea acestora."

112. *** Abrogat.

 

 

Cuprins

Capitolul 1^1 - Regimul accizelor armonizate
Articolul 206^2 - Sfera de aplicare
Articolul 206^3 - Definitii
Articolul 206^4 - Alte teritorii de aplicare
Articolul 206^5 - Faptul generator
Articolul 206^6 - Exigibilitatea
Articolul 206^7 - Eliberarea pentru consum
Articolul 206^8 - Importul
Articolul 206^9 - Plătitori de accize
Articolul 206^10 - Bere
Articolul 206^11 - Vinuri
Articolul 206^12 - Băuturi fermentate, altele decât bere ÅŸi vinuri
Articolul 206^13 - Produse intermediare
Articolul 206^14 - Alcool etilic
Articolul 206^15 - Tutun prelucrat
Articolul 206^16 - Produse energetice
Articolul 206^17 - Gaz natural
Articolul 206^18 - Carbune, cocs ÅŸi lignit
Articolul 206^19 - Energie electrica
Articolul 206^20 - Excepţii de la regimul de accizare pentru produse energetice şi energie electrică
Articolul 206^21 - Regimul de antrepozitare - reguli generale
Articolul 206^22 - Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal
Articolul 206^23 - Condiţii de autorizare ca antrepozit fiscal
Articolul 206^24 - Autorizarea ca antrepozit fiscal
Articolul 206^25 - Respingerea cererii de autorizare
Articolul 206^26 - Obligaţiile antrepozitarului autorizat
Articolul 206^27 - Regimul de transfer al autorizaţiei de antrepozit fiscal
Articolul 206^28 - Anularea, revocarea si suspendarea autorizatiei de antrepozit
Articolul 206^29 - Destinatarul inregistrat
Articolul 206^30 - Deplasarea ÅŸi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize
Articolul 206^31 - Documentul administrativ electronic
Articolul 206^32 - Divizarea deplasării produselor energetice în regim suspensiv de accize
Articolul 206^33 - Primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize
Articolul 206^34 - Raportul de export
Articolul 206^35 - Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediÅ£ie
Articolul 206^36 - Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la destinaÅ£ie
Articolul 206^37 - Incheierea deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize
Articolul 206^38 - Structura şi conţinutul mesajelor
Articolul 206^39 - Proceduri simplificate
Articolul 206^40 - Deplasarea unui produs accizabil în regim suspensiv după ce a fost pus în libera circulaÅ£ie in procedura vamala simplificata
Articolul 206^41 - Nereguli ÅŸi abateri
Articolul 206^42 - Restituiri de accize
Articolul 206^43 - Persoane fizice
Articolul 206^44 - Produse cu accize plătite, deÅ£inute în scopuri comerciale în România
Articolul 206^45 - Deplasarea intracomunitară a produselor cu accize plătite
Articolul 206^46 - Documentul de însoÅ£ire
Articolul 206^47 - Vânzarea la distanţă
Articolul 206^48 - Distrugeri ÅŸi pierderi
Articolul 206^49 - Nereguli aparute pe parcursul deplasarii produselor accizabile
Articolul 206^50 - Declaraţii privind achiziţii şi livrări intracomunitare
Articolul 206^51 - Plata accizelor la bugetul de stat
Articolul 206^52 - Depunerea declaraţiilor de accize
Articolul 206^53 - Documente fiscale
Articolul 206^54 - Garanţii
Articolul 206^55 - Responsabilităţile plătitorilor de accize
Articolul 206^56 - Scutiri generale de la plata accizelor
Articolul 206^57 - Scutiri speciale de la plata accizelor
Articolul 206^58 - Scutiri pentru alcool etilic ÅŸi alte produse alcoolice de la plata accizelor
Articolul 206^59 - *** Abrogat
Articolul 206^60 - Scutiri pentru produse energetice şi energie electrică de la plata accizelor
Articolul 206^61 - Reguli generale de marcare a produselor alcoolice ÅŸi a tutunului prelucrat
Articolul 206^62 - Responsabilitatea marcării produselor alcoolice şi a tutunului prelucrat
Articolul 206^63 - Proceduri de marcare a produselor alcoolice ÅŸi a tutunului prelucrat
Articolul 206^64 - Eliberarea marcajelor produselor alcoolice ÅŸi a tutunului prelucrat
Articolul 206^65 - Confiscarea tutunului prelucrat - Alte obligaţii pentru operatorii economici cu produse accizabile
Articolul 206^66 - Controlul - Alte obligaţii pentru operatorii economici cu produse accizabile
Articolul 206^67 - Întârzieri la plata accizelor
Articolul 206^68 - Procedura de import pentru produse energetice
Articolul 206^69 - Condiţii de distribuţie şi comercializare produse accizabile
Articolul 206^70 - CirculaÅ£ia produselor accizabile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită
Articolul 206^71 - Scutiri de la plata accizelor pentru tutun prelucrat
Articolul 206^72 - Valorificarea produselor accizabile aflate în proprietatea operatorilor economici aflaÅ£i în procedura falimentului

Curs BNR miercuri, 20 noiembrie 2024

1 EUR4.9762 RON
1 USD 4.7170 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.7800 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 11.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci