(1) Prin derogare de la prevederile legale în materie care reglementează modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, tutunurile prelucrate confiscate ori intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se predau de către organul care a dispus confiscarea, pentru distrugere, antrepozitarilor autorizaţi pentru tutun prelucrat, destinatarilor înregistraţi, expeditorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi de astfel de produse, după cum urmează:
a) sortimentele care se regăsesc în nomenclatorul de produse al antrepozitarilor autorizaţi, al destinatarilor înregistraţi, al expeditorilor înregistraţi sau al importatorilor autorizaţi se predau în totalitate acestora;
b) sortimentele care nu se regăsesc în nomenclatoarele prevăzute la lit. a) se predau în custodie de către organele care au procedat la confiscare antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia şi depozitarea de tutun prelucrat, inclusiv persoanelor afiliate acestora, a căror cotă de piaţă reprezintă peste 5%.
(2) Repartizarea fiecărui lot de tutun prelucrat confiscat, preluarea tutunului prelucrat de către antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi, expeditorii înregistraţi şi importatorii autorizaţi, precum şi procedura de distrugere se efectuează conform prevederilor din normele metodologice.
(3) Fiecare antrepozitar autorizat, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat şi importator autorizat are obligaţia să asigure pe cheltuiala proprie preluarea în custodie, transportul şi depozitarea cantităţilor de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat.
Norme metodologice
118. (1) Repartizarea fiecărui lot de produse de tutun prelucrat confiscat - altele decât cele din nomenclatoarele operatorilor economici cu drept de marcare -, către antrepozitarii autorizaţi se face proporţional cu cota de piaţă deţinută.
(2) Trimestrial, situaţia privind cotele de piaţă se comunică de direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor din cadrul autorităţii fiscale centrale către direcţia de specialitate care asigură secretariatul Comisiei, autoritatea vamală centrală, direcţiile cu atribuţii de control din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(3) După repartizarea cantităţilor de produse de tutun prelucrat prevăzută la alin. (1), organele care au procedat la confiscare vor înştiinţa antrepozitarii autorizaţi despre cantităţile ce urmează a fi preluate de către aceştia. Această înştiinţare va cuprinde informaţii cu privire la: denumirea produsului de tutun prelucrat, cantitatea, data şi locul confiscării, precum şi locul de unde se vor prelua produsele.
(4) În toate situaţiile prevăzute la art. 206^65 alin. (1) din Codul fiscal, predarea cantităţilor de produse din tutun prelucrat confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, ce va fi semnat atât de reprezentanţii organului care a procedat la confiscarea produselor, cât şi de reprezentanţii operatorilor economici cu drept de marcare, care le preiau.
(4^1) Produsele din tutun prelucrat se predau ambalate în colete/saci sigilaţi cu sigiliile organului de control care a efectuat confiscarea, fiecare colet/sac fiind însoţit de o listă de inventar care să cuprindă tipul produsului, sortimentul şi cantitatea exprimată în unitatea de măsură prevăzută în anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal.
(4^2) Listele de inventar se înregistrează în evidenţele organului de control care a efectuat confiscarea şi se menţionează în cuprinsul procesului-verbal de predare-primire.
(5) Distrugerea produselor din tutun prelucrat se efectuează prin metode specifice, care să asigure denaturarea acestora, dincolo de orice posibilitate de reconstituire, sortare, pliere sau orice altă modalitate de recuperare a materiilor prime ce intră în componenţa acestor produse. Distrugerea va avea loc, în baza aprobării date de autoritatea vamală centrală, la cererea operatorului economic cu drept de marcare, în termen de maximum 30 de zile de la data primirii aprobării şi în prezenţa unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliţie şi un reprezentant desemnat de autoritatea vamală centrală.
(5^1) În situaţia în care, cu ocazia efectuării distrugerii, se constată existenţa unor sigilii deteriorate/rupte, precum şi la solicitarea oricărui membru al comisiei de distrugere, comisia poate proceda la efectuarea unui control prin sondaj ori la efectuarea controlului total al conţinutului coletelor/sacilor.
(6) Nepreluarea cantităţilor de produse din tutun prelucrat de către operatorii economici cu drept de marcare potrivit prevederilor alin. (3), în termen de 30 de zile de la data înştiinţării, atrage suspendarea autorizaţiei care asigură dreptul de marcare până la încadrarea în prevederile legale.
August | Septembrie | Octombrie | |
---|---|---|---|
Euro | 4,9765 | 4,9743 | 4,9748 |
USD | 4,5199 | 4,4780 | 4,5615 |