Home / Codul fiscal / Titlul IX^2 - Contributii sociale obligatorii / Capitolul 1 - ContribuÈ›ii sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor È™i venituri din pensii, precum È™i persoanele aflate sub protecÈ›ia sau în custodia statului / Articolul 296^15 - Exceptii generale

Articolul 296^15 - Exceptii generale

Nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii, prevăzută la art. 296^4, următoarele:

a) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;

b) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie nu intră în baza de calcul, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei;

Norme metodologice

19. În cazul depăşirii sumei de 150 lei pentru cadourile oferite, partea care depăşeşte reprezintă venit din salarii şi se cuprinde în baza de calcul prevăzută la art. 296^4 şi 296^5 din Codul fiscal.

b^1) ajutoarele de deces, indemnizaţiile acordate urmaşilor personalului militar din armată decedat ca urmare a participării la acţiuni militare şi indemnizaţiile lunare de invaliditate acordate personalului militar din armată ca urmare a participării la acţiuni militare;

c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;

d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;

f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul dintre localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

g) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

g^1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de persoanele fizice care desfăşoară o activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării şi detaşării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

g^2) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării şi detaşării, în România, în interesul serviciului, în limita nivelului legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă;

j) sumele sau avantajele primite de către persoane fizice rezidente din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte;

k) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului în legătură cu activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;

l) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

m) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării acestuia;

n) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite;

o) tichetele de masă, tichetele de vacanţă, tichetele cadou şi tichetele de creşă, acordate potrivit legii;

p) următoarele avantaje primite în legătură cu o activitate dependentă:

1. utilizarea unui vehicul din patrimoniul afacerii, în vederea deplasării de la domiciliu la locul de muncă şi invers;

2. cazarea în unităţi proprii;

3. hrana acordată potrivit legii;

4. permisele de călătorie pe orice mijloc de transport, acordate în interes de serviciu;

5. contribuţiile plătite la fondurile de pensii ocupaţionale, contribuţiile plătite la fondurile de pensii facultative, primele aferente asigurărilor profesionale şi asigurărilor voluntare de sănătate, suportate de angajator pentru salariaţii proprii, în limitele de deductibilitate prevăzute de lege, după caz.

Cuprins

Capitolul 1 - ContribuÈ›ii sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor È™i venituri din pensii, precum È™i persoanele aflate sub protecÈ›ia sau în custodia statului
Articolul 296^2 - Sfera contributiilor sociale
Articolul 296^3 - Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale
Articolul 296^4 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale
Articolul 296^5 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate de angajatori, entităţi asimilate angajatorului şi orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
Articolul 296^6 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. f) pct. 1
Articolul 296^7 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. f) pct. 2
Articolul 296^8 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. f) pct. 3
Articolul 296^9 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate de persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. d) şi de cele care primesc indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de munca
Articolul 296^10 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. f) pct. 6, 7 şi 8
Articolul 296^11 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale pentru veniturile sub forma indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate
Articolul 296^12 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. f) pct. 10
Articolul 296^13 - Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. f) pct. 11
Articolul 296^14 - *** Abrogat
Articolul 296^15 - Exceptii generale
Articolul 296^16 - Excepţii specifice
Articolul 296^17 - Prevederi specifice privind contribuţiile de asigurări sociale de sănătate
Articolul 296^18 - Calculul, retinerea si virarea contributiilor sociale
Articolul 296^19 - Depunerea declaraţiilor
Articolul 296^20 - Prevederi speciale

Curs BNR miercuri, 20 noiembrie 2024

1 EUR4.9762 RON
1 USD 4.7170 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.7800 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 11.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci