Home / Codul fiscal / Titlul III - Impozitul pe venit / Capitolul 4 - Venituri din cedarea folosinÅ£ei bunurilor / Articolul 62^2 - Reguli privind stabilirea impozitului în cazul opÈ›iunii pentru determinarea venitului net în sistem real

Articolul 62^2 - Reguli privind stabilirea impozitului în cazul opÈ›iunii pentru determinarea venitului net în sistem real

(1) Contribuabilii care realizează venituri definite la art. 61 alin. (3) au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net anual în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit prevederilor art. 48.

(2) Opțiunea se exercită pentru fiecare an fiscal, prin completarea declarației privind venitul estimat/norma de venit pentru anul în curs și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv. În cazul în care contribuabilii încep să realizeze în cursul anului, după data de31 ianuarie inclusiv, venituri definite potrivit art. 61 alin. (3), opțiunea se exercită pentru anul fiscal în curs, în termen de 15zile de la data producerii evenimentului, prin completarea și depunerea declarației privind venitul estimat/norma de venit.

(3) În cursul anului fiscal contribuabilii sunt obligați să efectueze plăți anticipate cu titlu de impozit către bugetul de stat, în contul impozitului anual datorat, în două rate egale, astfel: 50% din impozit până la data de 25 iulie inclusiv și 50% din impozit până la data 25 noiembrie inclusiv. În cazul în care decizia de impunere pentru anul fiscal în curs nu a fost emisă până la data de 1 noiembrie, precum și în cazul contribuabililor care realizează venituri definite la art. 61 alin. (3) după data de 1 noiembrie a anului fiscal în curs, nu se mai stabilesc plăți anticipate, venitul net anual urmând să fie supus impunerii potrivit deciziei de impunere emise pe baza declarației privind venitul realizat.

(4) Organul fiscal competent stabilește plățile anticipate prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual estimat din declarația privind venitul estimat/norma de venit și emite decizia de impunere, care se comunică contribuabililor, potrivit procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Pentru declarațiile privind venitul estimat/norma de venit depuse în luna noiembrie sau decembrie nu se mai stabilesc plăți anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârșitul anului urmând să fie supus impozitării potrivit deciziei de impunere emise pe baza declarației privind venitul realizat.

(5) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) au obligația de a depune declarația privind venitul realizat la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

(6) Impozitul anual datorat se calculează de organul fiscal competent, pe baza declarației privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual determinat în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, impozitul fiind final.

(7) Organul fiscal stabilește impozitul anual datorat și emite decizia de impunere, la termenul și în forma stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(8) Diferențele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuale se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează obligații fiscale accesorii conform Codului de procedură fiscală.

(9) Impozitul anual datorat se virează integral la bugetul de stat.

Cuprins

Capitolul 4 - Venituri din cedarea folosinţei bunurilor
Articolul 61 - Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinţei bunurilor
Articolul 62 - Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinţei bunurilor
Articolul 62^1 - Reguli privind stabilirea impozitului pe venitul determinat pe baza normei anuale de venit
Articolul 62^2 - Reguli privind stabilirea impozitului în cazul opÈ›iunii pentru determinarea venitului net în sistem real
Articolul 62^3 - Reguli de stabilire a impozitului final pentru veniturile realizate din închirierea în scop turistic în cazul depășirii numărului de 5 camere în cursul anului fiscal
Articolul 63 - Plati anticipate de impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor
Articolul 64 - Impozitarea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor
Articolul 64^1 - Recalcularea venitului realizat din cedarea folosinţei bunurilor

Curs BNR miercuri, 20 noiembrie 2024

1 EUR4.9762 RON
1 USD 4.7170 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.7800 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 11.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci