Comisia Europeana atrage atentia Italiei asupra derapajelor bugetare
Comisia Europeana a lansat marti un avertisment noului Guvern italian asupra derapajelor bugetare, reamintind ca Italia se numara printre cele mai îndatorate state din zona euro, transmite AFP.
Avocatul si profesorul de drept Giuseppe Conte (54 de ani) este propunerea noii coalitii populiste formate din Miscarea 5 Stele (M5S) si Liga (extrema-dreapta) pentru functia de prim-ministru al Italiei. Liga si M5S au facut public vineri un 'contract de guvernare' care ar pune capat austeritatii si 'dictatelor' Bruxellesului.
'In principiu, Comisia Europeana nu se amesteca in politica interna. Insa pentru noi este important ca noul Guvern italian sa mentina o politica bugetara responsabila', a declarat vice-presedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, intr-un interviu publicat marti in cotidianul economic german Handelsblatt. 'Italia are cea mai mare datorie publica din zona euro, dupa Grecia', a reamintit Dombrovskis, in conditiile in care costurile la care se imprumuta Guvernul italian de pe pietele financiare au crescut in ultimele zile.
'Nu putem decat sa recomandam mentinerea directiei politicii economice si financiare, promovarea cresterii prin reforme si mentinerea sub control a deficitul bugetar', a mai spus Valdis Dombrovskis.
In replica, Matteo Salvini, seful Ligii (formatiune de extrema-dreapta), a respins in repetate randuri avertismentele venite de la partenerii europeni. In acest sens, Salvini a calificat drept 'inacceptabile' avertismentele lansate de ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, care s-a declarat ingrijorat pentru stabilitatea zonei euro. De asemenea, Salvini a reactionat vehement la avertismentele venite de la Manfred Weber, un responsabil din partidul conservator al cancelarului german Angela Merkel. 'Sa se ocupe de Germania si noi ne vom ocupa de ceea ce este bine pentru italieni', a apreciat Matteo Salvini intr-un mesaj publicat pe Twitter.
Detalii, pe Economica