Comisia Europeana reafirma ca tarifele de roaming vor fi eliminate incepand din luna iunie 2017
Comisia Europeana a insistat miercuri ca nu a renuntat la promisiunea de a pune capat tarifelor de roaming, în pofida faptului ca zilele trecute a dezvaluit o propunere care ar limita masura la o perioada de maximum 90 de zile, transmite AFP, preluata de Agerpres.
Vreau sa fiu foarte clar, am pus punct roaming-ului. Nu va mai trebui sa platiti incepand din luna iunie 2017', a declarat purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, intr-o conferinta de presa.
Luni, executivul comunitar a dat publicitatii liniile directoare pentru a implementa o decizie adoptata anul trecut de Bruxelles pentru eliminarea tarifelor de roaming in cele 28 de state membre. Uniunea Europeana a acceptat sa elimine tarifele de roaming, dar in urma presiunilor operatorilor de telefonie mobila a acceptat si sa limiteze capacitatea europenilor de a cauta contracte de telefonie mobila mai ieftine in alte tari pentru a le utiliza acasa.
'Roaming-ul inseamna calatorie, inseamna miscarea in interiorul Uniunii Europene, mersul in vacanta. Europenii care calatoresc fac asta, in medie, timp de 12 zile pe an. Comisia a mers mai departe prin eliminarea tarifelor de roaming timp de 90 de zile pe an', a sustinut Schinas.
Detalii, pe Economica