Dan Ştefan, proprietarul companiei Autonom-Rent-a-Car, cu activitate în domeniul închirierilor de maşini, a eliminat scaunele din companie pentru a creşte productivitatea angajaţilor.
Într-o discuţie cu Business Magazin, managerul a arătat că lucrează în picioare, la un birou înălţat care nu are scaun. Iar aceasta este doar una dintre alegerile contra curentului care îi stau în fire, printre care se mai află şi renunţarea la televizor sau la fatalismul majorităţii. În ce priveşte previziunile catastrofice legate de criză, "Sitting is killing you" (Statul pe scaun te omoară), spune Dan Ştefan, referindu-se nu doar la sedentarism, ci şi la faptul că "astfel ai o postură aparte, dar eşti şi mai activ, mai energic". Totodată, managerul alcătuieşte şi lista de lecturi obligatorii a angajaţilor, evaluaţi periodic, ca la şcoală.