Home / Stiri financiare / Companiile cer UE si Marii Britanii o relatie stransa si claritate in privinta negocierilor

Companiile cer UE si Marii Britanii o relatie stransa si claritate in privinta negocierilor

Companiile cer UE si Marii Britanii o relatie stransa si claritate in privinta negocierilor

Patronatele companiilor si întreprinderilor mici si mijlocii europene, Business Europe si, respectiv, UEAPME, a cerut miercuri Uniunii Europene si Marii Britanii sa ajunga la un acord pentru mentinerea unor legaturi economice strânse si sa clarifice cât mai repede termenii relatiilor dintre ele dupa Brexit, relateaza agentia EFE.

.

Va fi in interesul Uniunii Europene si al Marii Britanii sa mentina relatii reciproc avantajoase in viitor, in conditii de egalitate', au afirmat, intr-un comunicat, reprezentantii Business Europe, dupa ce Executivul britanic a activ miercuri, oficial, procesul de iesire din UE.

Patronatul a solicitat celor 27 de state membre si Marii Britanii sa mentina 'relatii economice cat de stranse este posibil' si sa ofere o 'certitudine legala cat mai repede posibil', propunand solutii 'intr-o perioada de timp rezonabila si previzibila'.

'Decizia Marii Britanii de a abandona UE genereaza incertitudine. Crearea de obstacole inutile in calea comertului si investitiilor, precum si aplicarea de conditii concurentiale incorecte trebuie evitate', au subliniat reprezentantii patronatului.

In opinia acestora, ambele parti ar trebui sa isi ia angajamentul ca accesul la piata unica europeana si comertul liber 'trebuie sa se bazeze pe echilibrul adecvat intre drepturi si obligatii'.

'Negocierile trebuie sa implice toti actorii relevanti pentru a aborda problemele relevante, precum obligatiile si procedurile vamale, accesul la piata si convergenta reglementarilor', au mai afirmat acestia.


Detalii, pe Economica

joi, 30 martie 2017, 394 afisari

Curs BNR miercuri, 27 noiembrie 2024

1 EUR4.9765 RON
1 USD 4.7307 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.7800 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 11.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile