Corporatristii. Despre depresia de multinationala
Din cand in cand, cei pe care ii puteti vedea in hale uriase si inghesuite, lucrand de zor la vreun calculator, isi pierd drumul in viata si clacheaza. Este o noua afectiune: depresia de multinationala
Daca veti avea curiozitatea sa luati parte, chiar si indirect, la cateva dintre conversatiile dintre cei denumiti popular „corporatisti", veti sesiza cu siguranta folosirea excesiva a unei anumite forme verbale: conditionalul-optativ. „As merge acasa, sa ma culc", „As vizita lumea", „As intra in concediu", „Uite cum ploua afara! As citi si as bea ceai toata ziua" etc.
Fara a generaliza, aceasta prezenta nu este intamplatoare. Corporatistul traieste arareori in prezent. Viseaza la ce ar face ea (el) daca nu ar fi la serviciu, regreta alegerea locului de munca in vreo zi mai proasta, mediteaza deseori la ideea de a-si „lua viata de la capat", de a iesi din ce a intrat, de a schimba totul.
Din punct de vedere pragmatic, ca in orice ramura a muncii, printre corporatisti exista trei tipuri de angajati: cei care-si urasc locul de munca, cei care ar schimba locul de munca, in principiu, dar prefera comoditatea si pot „merge pe burta" ani in sir (dand impresia de angajati model) si cei devotati, a caror viata, ciclul naturii si miscarile planetelor se raporteaza la agenda zilnica de la serviciu.
