Dragnea anunta ca lista noului Cabinet este gata si va fi prezentata marti. ALDE va primi patru ministere
Lista noului Cabinet este gata, urmând ca acesta sa aiba în componenta opt femei, iar patru ministere vor fi alocate ALDE, a declarat luni liderul PSD Liviu Dragnea, presedinte al Camerei Deputatilor, citat de Agerpres.
El a precizat ca lista noului Cabinet va fi prezentata spre aprobare marti, in reuniunea Comitetului Executiv National al PSD. La fel va fi si in cazul ALDE, care se va reuni la randul sau, tot marti, in forurile de conducere.
"Lista e completa, chiar acum am terminat discutia cu domnul Sorin Grindeanu. Mi se pare firesc si corect - colegii mei sa fie cei care afla primii, in Comitetul Executiv National (n.r. - numele viitorilor ministri), nu din presa. Asa am condus partidul si asa il voi conduce in continuare, cu un mare respect fata de colegii mei de partid si fata de regulile pe care eu le-am impus in partid", a declarat Dragnea, la Romania Tv.
El a precizat ca a terminat luni negocierile cu ALDE pe ministerele pe care le vor prelua. "Maine o sa ne auzim, o sa ne transmita care sunt propunerile dumnealor, pentru ca ele trebuie acceptate de premierul desemnat, o sa stie si dumnealor care sunt propunerile noastre, inainte de a intra in CExN. Dar o discutie de principiu cu colegii de la ALDE am avut. Negocierea cu ALDE s-a terminat astazi cu ministerele pe care le vor prelua in responsabilitate colegii de la ALDE, iar pe cele care vor fi gestionate de PSD, aceste propuneri vor fi facute maine", a spus liderul PSD.
Detalii, pe Economica