Dragnea: Reducerea TVA si scaderea accizei la carburanti nu se vor aplica de la 1 ianuarie
Liviu Dragnea a declarat ca i-a cerut premierului Ciolos sa proroge cu un an unele masuri de relaxare fiscala, ce ar trebui sa intre în vigoare la 1 ianuarie 2017. Printre ele, reducerea TVA cu un punct procentual si reducerea accizei la carburanti. Premierul Ciolos se mai gândeste.
“I-am spus domnului Prim Ministru ca noi vom aplica strict Programul de Guvernare prezentat in timpul campaniei electorale si in acest sens i-am solicitat sa analizeze posibilitatea prorogarii pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal”, a declarat Liviu Dragnea intr-un interviu pentru stiripesurse.ro.
“Astfel, noi avem in program reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018 dar in acelasi timp pastrarea actualei cote de 20% in 2017 deoarece consideram ca reducerea doar cu 1 punct procentual a TVA-ului in acest an nu va aduce un avantaj nici companiilor dar nici consumatorilor. De asemenea, in ceea ce priveste reducerea accizei la carburanti constatam ca desi pretul petrolului la nivel mondial este la minime istorice, in Romania pretul la pompa este cel mai mare din UE si aici vorbim de pretul fara taxe, ceea ce mi se pare foarte greu de explicat. Asta ne face sa credem ca o reducere a accizei fara o discutie serioasa cu Consiliul Concurentei risca sa nu duca la o reducere a pretului pentru consumatorul final”, a spus Dragnea.
“Dupa ce vom rezolva aceasta situatie impreuna cu Consiliul Concurentei vom reduce accizele cu 6% de la 1 ianuarie 2018 conform Programului nostru de Guvernare. Un alt punct al discutiei a fost legat de taxa pe constructii speciale care va trebui eliminata atunci cand marile companii din Romania vor intelege ca profiturile obtinute in Romania trebuie platite aici – ma refer la implementarea Directivei 1164 a CE sau alte masuri care vor fi aprobate astfel incat companiile sa verse impozitele in Romania daca ele se realizeaza aici”, a mai spus liderul PSD.
Detalii, pe Economica