Home / Stiri financiare / Grecia vrea sa revina rapid pe pietele de obligatiuni daca va ajunge la un acord cu creditorii

Grecia vrea sa revina rapid pe pietele de obligatiuni daca va ajunge la un acord cu creditorii

Grecia vrea sa revina rapid pe pietele de obligatiuni daca va ajunge la un acord cu creditorii

Grecia intentioneaza sa lanseze în luna iulie a acestui an prima sa emisiune de obligatiuni guvernamentale din ultimii trei ani, daca acordul negociat cu creditorii va include o reducere a datoriilor pe termen lung ale tarii iar Banca Centrala Europeana va include obligatiunile grecesti în programul sau de achizitii de active, informeaza Reuters.

.

Potrivit surselor din apropierea acestui dosar, autoritatile de la Atena vor sa testeze apetitul pietei pentru obligatiunile grecesti inainte ca actualul program de asistenta, in valoare de 86 de miliarde de euro, sa expire la mijlocul lui 2018.

Ultima data cand Grecia a accesat pietele internationale de obligatiuni a fost in 2014, un an inainte ca tara sa intre intr-o criza ca urmare a relatiilor tensionate intre Guvernul de stanga de la Atena si creditorii internationali. O parte din aceasta criza s-a incheiat anul trecut, cand Grecia a convenit al treilea program de asistenta cu creditorii internationali.

'Luam in considerare inlocuirea unor obligatiuni pe cinci ani care au fost emise in 2014 cu noi bonduri pe cinci ani si, posibil, majorarea usoara a acelei emisiuni', a declarat pentru Reuters un oficial guvernamental care a dorit sa isi pastreze anonimatul.


Detalii, pe Economica

miercuri, 17 mai 2017, 379 afisari

Curs BNR miercuri, 27 noiembrie 2024

1 EUR4.9765 RON
1 USD 4.7307 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0400 RON
la OTP Bank Romania
1 USD = 4.8089 RON
la ING Bank Romania
valabil pentru cumparare, la 19.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile