Haosul creat de 'revolutia' fiscala lasa unele persoane cu venituri din drepturi de autor cu datorii de circa 2.000 de lei la Fisc, in 2018
Mai multe persoane care în 2018 au încasat venituri doar din drepturi de proprietate intelectuala, de la un singur platitor de venit, care sunt situate peste plafonul stabilit în Codul Fiscal si pentru care impozitul se retine la sursa, au aproape 2.000 de lei datorii la ANAF, fiindca firmele cu care lucreaza nu au stiut procedura prin care pot plati la Fisc contributiile sociale aferente primului trimestru din 2018, desi au aceasta obligatie. Motivul e haosul fiscal creat de schimbarile aduse anul trecut Codului Fiscal, prin care Guvernul promitea sa simplifice si sa eficientizeze, de fapt, relatia contribuabilului cu Fiscul. Aceste datorii nu se vad înca în spatiul privat virtual, urmând sa se publice dupa 31 iulie, ne-au spus angajati ai Fiscului, care se ocupa de situatiile fiscale ale acestor oameni.
Mai multe persoane care in 2018 au incasat venituri doar din drepturi de proprietate intelectuala, primite de la un singur platitor de venit, pentru care impozitul se retine la sursa, venituri care depasesc plafonul de 22.800 de lei in 2018, stabilit prin Codul Fiscal, si ale caror contracte nu au incetat in perioada ianuarie - martie 2018, ne-au semnalat ca platitorii de venituri nu le-au putut vira la ANAF contributiile sociale aferente primelor trei luni din 2018 si, prin urmare, nici nu le-au retinut, invocand lipsa unor prevederi clare si specifice, aplicabile pentru perioada respectiva, dar si imposibilitatea tehnica de a achita acesti bani. Informatia a fost confirmata pentru Economica de angajati ai Fiscului care se ocupa direct de situatia fiscala a persoanelor fizice aflate in situatia descrisa mai sus.
Oamenii (cu venituri doar din drepturi de proprietate intelectuala, primite de la un singur platitor de venit, peste plafon) au aflat, cand au cerut platitorului de venit o adeverinta de venit, ca nu li s-au retinut si virat la Fisc contributiile sociale aferente primului trimestru din 2018, desi firmele cu care lucreaza acestia au aceasta obligatie, conform Codului Fiscal. Motivul invocat de firme este lipsa unor prevederi normative clare si complete privind procedura prin care pot face efectiv aceste plati catre ANAF.
Deocamdata, aceste datorii nu apar in spatiul privat virtual, acestea urmand sa se publice dupa 31 iulie, ne-au spus angajati ai Fiscului care se ocupa de situatiile fiscale ale unor oameni afectati de aceasta problema. Daca vor sa nu aiba datorii la Fisc in 2018, oamenii pot opta sa depuna declaratia unica pentru trei luni din 2018, urmand sa achite "din buzunar", in total, aproape 2.000 de lei contributii sociale pentru acea perioada. Aceasta e solutia de compromis sugerata de angajatii Fiscului cu care a vorbit Economica. Ministerul de Finante si ANAF au refuzat sa ne raspunda oficial in ce consta exact procedura de declarare a contributiilor sociale pentru primul trimestru din 2018, dar ne-au asigurat ca platitorilor de venituri le revine aceasta obligatie, nu persoanelor afectate.
In cazul persoanelor cu venituri doar din drepturi de proprietate intelectuala, primite de la un singur platitor de venit, peste plafon, platitorii de venituri au obligatia de a retine contributiile sociale pentru tot anul 2018 si de a le plati la Fisc, pana pe 15 martie 2019, spune Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 18 din 2018.
Detalii, pe Economica