In primele sase luni ale anului 2018 economia arata foarte bine
La mijlocul anului 2018, economia Romaniei arata foarte bine din perspectiva indicatorilor macroeconomici.
Cresterea economica in trimestrul 2 2018 fata de primul trimestru al anului 2018 a fost de 1,4%, fiind cea mai mare din UE. Mai mult, cresterea economica fata de trimestrul anterior a fost de peste trei ori mai mare fata de media europeana.
Fata de aceeasi perioada a anului anterior, cresterea economica in al doilea trimestru 2018 a fost de 4,2%, fiind a treia cea mai mare crestere economica din UEdupa Polonia (5%) si Ungaria (4,4%). De asemenea, cresterea economica in trimestrul 2 2018 a fost aproape dubla fata de media UE (2,2%).
Economia nu este supraincalzita
Economia in primele sase luni ale anului 2018 se afla la nivelul ei potential. Conform estimarilor CE, in 2018 rata de crestere a PIB potential este de 4,3%, fiind cu mult peste cea inregistrata de Cehia (3,1%), Polonia (3,6%), Ungaria (3,2%), Franta (1,2%), Austria (2%), Germania (1,9%) sau media UE (1,7%). Perspectivele de crestere a economiei pe termen lung, reflectate in evolutia PIB potential, sunt de doua ori si jumatate peste media europeana, fiind printre cele mai bune din UE.
Exporturile tureaza peste importuri
Una dintre cele mai importante performante ale semestrului I din 2018 il constituie faptul ca exporturile au avut un ritm de crestere mai mare ca al importurilor. Astfel, majorarea ritmului de crestere a exporturilor de bunuri s-a situat cu 0,3 puncte procentuale peste cel inregistrat de catre importuri, respectiv 10,0%, fata de 9,7%. Mai mult, in luna iunie 2018 fata de aceeasi luna a anului anterior exporturile au crescut cu 16,2%, cu mult fata de importuri care au inregistrat o dinamica de 11,7%. Schimbarea de dinamica a fost generata, in principal, de comertul cu statele UE, dinamica exporturilor intra-comunitare fiind superioara celei a importurilor din spatiul UE, cu 2,2 puncte procentuale (+11,0%, fata de +8,8%).
Economia creste sustenabil prin industrie
In primul semestru al anului 2018, volumul productiei industriale a crescut cu 4,0%, fata de perioada corespunzatoare a anului anterior. De asemenea, volumul productiei industriale(serie ajustata functie de numarul de zile lucratoare) a crescut cu 5,7%, peste cresterea inregistrata in UE (+2,8%), ceea ce a situat tara noastra pe locul al treilea in randul statelor membre UE, dupa Slovenia (+7,2%) si Polonia (+6,5%). Mai mult, cifra de afaceri din industrie a crescut in termeni nominali cu 13,8%, fiind cea mai mare dupa anul 2011. Comenzile noidin industria prelucratoare au inregistrat o crestere in termeni nominali cu 18,2% in primul semestru al anului 2018, comparativ cu primul semestru al anului anterior, fiind cea mai mare dupa anul 2011.
Economia atrage investitii
Investitiile straine directe (ISD) au totalizat, in perioada ianuarie-iunie 2018, o valoare de 2.194 milioane euro, in crestere cu 29,4% fata de perioada corespunzatoare din anul 2017. ISD-urile s-au majorat in semestrul I 2018 cu 499 milioane euro, aproape dublul sporului de deficit de cont curent. Investitiile reale in economie (participatiile la capital si profitul reinvestit) s-au majorat cu 4,4% in primele 6 luni 2018, valoarea inregistrata fiind de 2.258 milioane euro.
Detalii, pe Economica