Industria din Romania plateste facturi cu 14% mai mari la electricitate. Costul cu energia devine mai mare decat in tarile din jur
Cresterea preturilor de pe piata de energie se vede si în factura consumatorilor industriali. Pretul a crescut cu circa 14% în ultimul an, în conditiile în care pretul mediu la nivel european este în usoara scadere. Consumatorii industriali de la noi pierd treptat avantajul competitiv al costului cu energia pe care îl aveau fata de cei din statele din zona României.
In al doilea trimestru al acestui an, pretul mediu, fara taxe, platit de consumatorii industriali din Romania, era de 8,61 eurocenti/KWh, potrivit ultimului raport de piata al DG Energy, directoratul pentru energie al Comisiei Europene.
Pretul este valabil pentru clientii industriali cu un consum cuprins intre 500 si 2.000 MWh anual.
Pretul din Romania, platit de consumatorii industriali este astfel mai mare decat cel din unele state din zona noastra, cum sunt Bulgaria, Slovenia, Ungaria si Cehia (ultimele trei piete de energie fiind cuplate cu a noastra, cel putin pentru tranzactiile spot cu energie electrica), tarile nordice din UE si aproape la paritate cu cel din Polonia.
Asa cum se poate vedea, pretul din Romania platit de industrie este inca semnificativ mai mic decat media UE (11,42 eurocenti) dar aceasta pare a fi singura veste buna, mai ales daca vedem evolutia acestor preturi.
Factura a ajuns mai mare decat la vecini
Daca privim aceeasi statistica dar cu datele aferente celui de-al doilea trimestru al anului trecut, observam ca acesti consumatori plateau 7,55 eurocenti/KWh. Era un pret mai mic decat cel platit de acelasi tip de consumatori din Bulgaria, Ungaria, Slovenia si Polonia, piete unde acum sunt preturi mai mici decat in Romania.
Astfel, in acest interval de timp, pretul platit de industria din Romania a crescut cu 14%. Nu acelasi lucru este valabil si pe unele dintre celelalte piete. In Bulgaria, pretul a scazut de la 7,95 la 7,42 eurocenti, in Ungaria de la 7,96 la 7,79 eurocenti. In Polonia pretul a crescut, dar mult mai putin, de la 8,33 la 8,62 eurocenti.
Acum un an, media UE era de 11,63 eurocenti, deci in acest interval de timp pretul mediu a avut o oarecare scadere.
Detalii, pe Economica