Industria financiara solicita modificarea contractului individual de munca. Angajatul va fi informat de angajator despre Pilonul II de pensii
Actorii pietei financiare nebancare si asociatiile relevante în domeniul protectiei consumatorilor constituiti în Grupul de Protectie a Consumatorilor de pe lânga A.S.F. au adoptat o opinie care vizeaza sustinerea modificarii legislatiei secundare (Ordinul Ministerului Muncii nr. 64/2003 despre contractul individual de munca), în sensul introducerii obligatiei angajatorului de a informa salariatul aflat la primul loc de munca cu privire la posibilitatea de a opta pentru un fond de pensii administrat privat sau altul si a nu se mai recurge numai la distributia aleatorie a noilor intrati în câmpul muncii.
"Opinia comuna propusa de asociatiile AURSF si APAPR si aprobata in unanimitate de cei 17 membri ai Grupului dedicat protectiei consumatorilor de servicii financiare non-bancare va fi trimisa de catre dansii catre Ministerul Muncii pentru a propune modificarea Ordinului mentionat in sensul introducerii obligatiei angajatorului de a informa salariatul aflat la primul loc de munca cu privire la posibilitatea de a opta pentru un fond de pensii administrat privat, pe modelul unei scrisori de informare care va fi atasat opiniei, cu scopul de a reduce numarul mare de angajati repartizati aleatoriu. A.S.F. asigura cadrul dezbaterilor privind interesele si drepturile consumatorilor, deciziile Grupului fiind independente, de-a lungul timpului emitand mai multe opinii, precedenta referindu-se la propunerea obligativitatii decontarii directe pentru asigurarile RCA", a declarat Calin Rangu, presedintele Grupul Consultativ de Dialog Permanent in domeniul protectiei consumatorilor de servicii financiare non-bancare (GCDPC), director A.S.F..
Astfel, reprezentantii industriei financiare non bancare solicita modificarea Ordinului Ministerului Muncii nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de munca, in sensul completarii acestuia cu dreptul angajatului de a fi informat cu privire la aderarea la pilonul II de pensii private respectiv obligatia angajatorului de a inmana salariatului informarea privind aderarea la un fond de pensii administrat privat. Informarea va contine date generale despre fondurile de pensii existente in piata, adrese la care noii angajati se pot informa si precizari legislative din domeniul pensiilor private obligatorii din Pilonul II.
„Introducerea obligativitatii pentru angajatori de a informa salariatii despre necesitatea aderarii la un fond de pensii administrat privat va contribui la cresterea gradului de informare a consumatorilor cu privire la dreptul lor de a alege fondul de pensii la care vor sa contribuie. Acestia isi vor putea alege fondul de pensii in deplina cunostinta de cauza, putand sa primeasca toate informatiile care ii intereseaza. Implicit, se va reduce numarul celor care sunt repartizati aleatoriu, numar aflat la un nivel foarte ridicat (98%)", precizeaza Alin Iacob, presedintele AURSF (Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare).
Detalii, pe Economica