Inselaciunea in conventii: adevar sau provocare
EVOLUTIE In ultimii ani, numarul plangerilor penale prin care este reclamata savarsirea unor infractiuni de inselaciune a crescut constant, cu precadere in ceea ce priveste faptele comise cu prilejul incheierii sau executarii unui contract. Situatia este generata de o idee incoltita in mentalul colectiv, aceea ca aproape orice neexecutare a obligatiilor contractuale reprezinta o inselaciune in sine. De nenumarate ori insa, valurile de plangeri penale se dovedesc lipsite de orice fundament
Teoretic, pentru un profesionist în domeniul dreptului penal, distinctiile între faptele care atrag raspunderea penala si cele care atrag raspunderea civila contractuala sunt cât se poate de clare. Însa, în lumina dispozitiilor noului Cod penal, precum si a situatiilor particulare întâlnite în practica, este util de prezentat viziunea actuala cu privire la înselaciunea în conventii.
Inducerea în eroare
Înselaciunea este reglementata în cuprinsul art. 244 din noul Cod penal, în doua variante de comitere a faptei. Prima, cea simpla, consta în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust si daca s-a pricinuit o paguba, fiind pedepsita cu închisoarea de la sase luni la trei ani. A doua varianta, cea agravata, incrimineaza folosirea de nume sau calitati mincinoase ori alte mijloace frauduloase în vederea savârsirii faptei, limitele pedepsei cu închisoarea fiind de la unu la cinci ani.
Detalii, pe Capital