Interventia statului prin garantare in cadrul Programului Prima Casa se va reduce gradual, din 2018
Interventia statului prin garantare în cadrul Programului Prima Casa se va reduce gradual, începând cu 1 ianuarie 2018, se arata într-un comunicat de presa al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri remis, joi, AGERPRES.
'In concordanta cu liniile directoare si obiectivele stabilite prin Strategia Programului Prima Casa 2017-2020 a fost stabilita o modalitate de evaluare a activitatii finantatorilor si de ajustare a plafoanelor de garantare care se aloca finantatorilor participanti in cadrul Programului Prima Casa, la inceputul fiecarui an calendaristic in functie de ponderea garantiilor acordate de fiecare finantator in totalul garantiilor acordate in cadrul programului in anul precedent. Noua strategie de alocare a plafoanelor se inscrie pe linia reducerii graduale a interventiei statului prin garantare, asumand ca piata creditului ipotecar se va dezvolta concomitent cu cresterea accesibilitatii populatiei la produsele standard ale bancilor', se arata in documentul care citeaza un Ordin al ministrului Finantelor Publice publicat in Monitorul Oficial.
Potrivit acestuia, asumarea unei proportii echilibrate intre creditele contractate in cadrul Programului Prima Casa si cele contractate in conditiile standard oferite de finantatori este o parte importanta a unei politici publice de orientare a Programului Prima Casa catre sustinerea unor obiective sociale bine definite pe termen mediu si lung.
'Exista o preocupare majora de optimizare a proceselor de garantare la nivelul FNGCIMM. Pentru Programul Prima Casa, in paralel cu procesul de eficientizare a fluxului de garantare, se desfasoara procese de recalibrare si reparametrizare ce pot conduce la o targetare cat mai eficienta din punct de vedere social, pentru a putea beneficia de acest program acei oameni care au o reala nevoie de locuinta. Programul evolueaza permanent, raspundem prompt dinamicii pietei, astfel incat sa aiba o adresabilitate sociala cat mai eficienta si sa genereze beneficii maxime', a declarat directorul general al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, Alexandru Petrescu.
Detalii, pe Economica