Kingfisher, compania mama a Brico Depot, cumpara toate magazinele Praktiker din Romania
Kingfisher plc, unul dintre liderii pietei de bricolaj si amenajari interioare din Europa si compania mama a Brico Depôt România, anunta ca a semnat contractul de achizitie a 100% din actiunile Praktiker România S.R.L. pentru o suma care nu este data publicitatii, potrivit unui comunicat al companiei.
Actiunile au fost achizitionate de la familia Susli.
"Romania are o piata de bricolaj si amenajari interioare atractiva, in crestere, si am avut mereu intentia ca pe termen mediu sa ne crestem cota de piata. Sub rezerva aprobarii Consiliului Concurentei, achizitia strategica a Praktiker Romania, impreuna cu structura magazinelor Brico Depot, ne ofera o prezenta puternica in toata tara." a declarat Adela Smeu, CEO-ul Brico Depot Romania.
"Suntem multumiti de faptul ca am reusit sa crestem afacerea pana la acest nivel, Praktiker fiind unul dintre principalii jucatori de pe piata de bricolaj din Romania, atingand o cifra de afaceri de aproximativ 140 de milioane EUR in 2016, cu o retea de 27 magazine in 23 de orase din tara. Mai mult, suntem mandri ca Romania este o destinatie interesanta de investitii pentru un lider al pietei europene de bricolaj si amenajari interioare", a spus si Omer Susli proprietarul Praktiker S.R.L.
Detalii, pe Economica