Mai multe tari cer Comisiei Europene sa nu reduca bugetul pentru Politica Agricola Comuna
Mai multe tari au cerut luni Comisiei Europene sa nu reduca bugetul pentru Politica Agricola Comuna (PAC), relateaza AFP.
Potrivit ministrului francez al agriculturii, Stephane Travert, in prezent 20 de tari sunt impotriva proiectului de buget propus de Comisie. 'Este deci semnul cia propunerea facuta de Comisie nu poate fi acceptata', a declarat el in Luxemburg, dupa o dezbatere a ministrilor de resort privind reforma PAC dupa 2020.
Travert a prezentat un memorandum semnat de sase tari europene, carora li s-au alaturat ulterior si altele - inclusiv Romania. Primul comunicat comun care critica intentia de reducere a fondurilor pentru PAC in exercitiul financiar 2021-2027 a fost publicat la sfarsitul lunii mai, la Madrid, de Finlanda, Franta, Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania. Ulterior, solicitarea a fost sustinuta in scris de Cehia, Cipru, Croatia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria. Luni, in cadrul dezbaterii, acestora li s-au alaturat Austria, Belgia, Estonia, Letonia si Slovenia. Italia nu s-a raliat la memorandum, dar ministrul Gian Marco Centinaio a apreciat ca finantarea PAC nu este adecvata.
Memorandumul arata ca reducerea bugetului PAC 'ar crea un risc fara precedent pentru viabilitatea exploatatiilor agricole europene, pentru veniturile agricultorilor si pentru capacitatea lor de a raspunde cererilor cetatenilor privind o alimentatie sanatoasa, durabila, accesibila si de calitate, privind protectia mediului si adaptarea la schimbarile climatice'.
Detalii, pe Economica