MCSI: domeniile pentru care nu s-a platit mentenanta vor fi sterse automat, incepand de joi
Domeniile '.ro' pentru care nu s-a platit serviciul de mentenanta anuala vor fi sterse automat începând de joi,, a anuntat, miercuri, într-un comunicat de presa, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI).
"Incepand de maine, 30 august a.c., Registrul de Domenii.ro va sterge primele domenii pentru care nu s-a platit serviciul de mentenanta anuala inainte de data expirarii, acestea fiind programate la stergere automata. Stergerea se efectueaza dupa 90 de zile de la data expirarii domeniului, daca in acest interval detinatorul nu isi reinnoieste dreptul de utilizare prin achitarea contravalorii serviciului de mentenanta anuala, conform hotararii Consiliului de Administratie al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare (ICI) Bucuresti aprobata in data de 14.07.2017. Ulterior stergerii, domeniul respectiv va deveni disponibil pentru inregistrare conform principiului 'primul venit, primul servit'", precizeaza ministerul.
Potrivit sursei citate, principalele considerente care au stat la baza deciziei de introducere a serviciului de inregistrare si mentenanta anuala sunt, printre altele: alinierea la practica europeana, precum si respectarea bunelor practici si a recomandarilor Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), entitatea care coordoneaza procesul de reglementare al Internetului la nivel mondial si la care ICI Bucuresti este membru si parte interesata (stakeholder) din anul 1993.
MCSI noteaza, totodata, ca, in Europa, in mod treptat, toate tarile au trecut la inregistrarea pe perioada limitata de timp a domeniilor cod de tara si reinnoirea in cazul in care solicitantul doreste folosirea in continuare a numelui. Romania a fost ultima tara din Europa care a introdus un tarif de mentenanta anuala pentru domenii.
Un alt motiv pentru care s-a luat decizia de taxare pentru mentenanta a domeniilor ".ro" a fost de asigurare a fondurilor necesare dimensionarii infrastructurii IT si cresterii securitatii si fiabilitatii.
Detalii, pe Economica