Misiune economica japoneza la Bucuresti, in luna noiembrie; magistrala M6 a metroului bucurestean, in atentia investitorilor japonezi
Peste 20 de companii importante din Japonia vor participa la misiunea economica de la Bucuresti, programata în luna noiembrie a acestui an, principalele zone de interes pentru investitorii japonezi fiind tehnologia informatiei, proiecte de tip smart-city, dar si magistrala M6 a metroului bucurestean.
Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat remis AGERPRES,Stefan-Radu Oprea, ministrul de resort, a avut miercuri o intrevedere cu Yasukazu Irino, vice-presedinte executiv al Japan External Trade Organization - JETRO, in cadrul careia s-au stabilit detalii despre organizarea unei misiuni economice japoneze la Bucuresti.
Cei doi oficiali au subliniat contextul favorabil al relatiilor bilaterale, marcat de succesul misiunii economice romanesti din Japonia, din luna mai, si de apropierea momentului in care va intra in vigoare Acordul de Parteneriat Economic Japonia - Uniunea Europeana.
Ministrul Oprea a prezentat noua forma a ajutorului de stat pentru marile investitii in economia romaneasca si a subliniat disponibilitatea statului roman pentru atragerea investitorilor in proiecte de tip PPP (parteneriat public-privat).
'Le vom prezenta partenerilor japonezi proiecte concrete, astfel incat, in noiembrie, sa avem discutii aplicate business to business', a declarat Stefan-Radu Oprea.
Yasukazu Irino a transmis ca aproximativ 20 de companii importante din Japonia vor fi prezente la misiunea economica din noiembrie, iar principalele zone de interes sunt tehnologia informatiei, proiecte de tip smart-city, colaborarea cu antreprenorii din industria digitala si magistrala M6 a metroului din Bucuresti. De asemenea, Yasukazu Irino a prezentat actiunile JETRO Romania, care organizeaza delegatii ale companiilor japoneze in toate zonele tarii, pentru a identifica oportunitati de investitii.
Japan External Trade Organization este o organizatie guvernamentala japoneza, care are ca obiect de activitate promovarea comertului si investitiilor reciproce dintre Japonia si restul lumii.
Detalii, pe Economica