Nextebank si-a schimbat denumirea in Patria Bank si vizeaza o fuziune cu Banca Comerciala Carpatica
Nextebank si-a schimbat denumirea în Patria Bank si vizeaza o fuziune cu Banca Comerciala Carpatica, în acest an, potrivit unui comunicat de presa al bancii remis, luni, Agerpres.
Potrivit comunicatului, operatiunea de rebranding urmeaza sa se finalizeze in urmatoarele 3 luni.
'Avem o serie de proiecte strategice. Una dintre cele mai interesante propuneri pe care o vom adresa publicului, speram, in curand, prin colaborarea strategica cu Posta Romana, este aceea a unor servicii bancare accesibile populatiei in oficiile postale din toata tara. Pentru a face fata acestei provocari, propunem viitorilor clienti de retail o abordare bazata pe tehnologie, insa o 'tehnologie cu fata umana' pusa la dispozitie de Patria Bank in oficiile postale. Mai mult, vizam demararea, in cursul acestui an, a unei fuziuni cu Banca Comerciala Carpatica, in care Patria Bank detine 54,79% din actiuni. Anticipam ca banca ce va rezulta in urma fuziunii va deservi un numar de peste 120.000 de clienti prin 120 de sucursale proprii', a declarat presedintele Consiliului de Administratie al Patria Bank, Horia Manda.
Detalii, pe Economica