Patroni fara carte: Aproape jumatate dintre antreprenorii romanii nu au absolvit liceul
Aproape jumatate dintre antreprenorii romani nu au absolvit nici macar liceul, iar pe o treime dintre acestia un esec in business ii determina sa nu mai aiba alte initiative in afaceri, potrivit unui barometru realizat de Ernst&Young (E&Y), transmite Mediafax.
"In SUA, 95,1% dintre detinatorii de intreprinderi mici au cel putin studii superioare. In Romania, doar 53,3% dintre antreprenori sunt absolventi de liceu sau de facultate. Totusi, incepand cu anul scolar 2010-2011, educatia antreprenoriala a fost introdusa in licee (clasa a 10-a), fapt ce va creste gradul de constientizare a antreprenoriatului in randul adolescentilor, ca alternativa de cariera", se arata in barometrul perceptiei asupra mediului antreprenorial romanesc, "Antreprenorii vorbesc", lansat de Ernst&Young.
In opinia consultantilor E&Y, contextul economic actual, cu locuri de munca mai putine si instabile, a condus la o schimbare a perceptiei traditionale asupra carierei ideale, care valorizeaza stabilitatea, catre una favorabila antreprenoriatului.
"A incerca ceva pe cont propriu a inceput sa fie considerat acceptabil. Aceasta tendinta trebuie incurajata prin informarea elevilor si studentilor cu privire la antreprenoriat ca optiune de cariera valida, prin stagii de internship si raspandirea povestilor de succes", considera sursa citata.
Concluziile studiului E&Y arata ca antreprenorii romani nu dispun de informatii relevante in legatura cu sursele de finantare, organizatiile care sprijina antreprenoriatul si programele de educatie destinate lor. Mai mult decat atat, imaginea negativa a esecului in afaceri in Romania, dar si mediul economic dificil, sunt percepute ca obstacole importante de catre antreprenori.
Chiar daca 50% din respondenti sunt de parere ca societatea si cultura romaneasca sunt incurajatoare pentru ei, raspunsurile lor privind modul in care este perceput esecul in business de catre mediul de afaceri si societate in ansamblu nu sunt deloc incurajatoare. Astfel, doar 12% cred ca esecul este perceput ca o oportunitate de invatare, in timp ce 32% considera ca este un obstacol pentru viitoarele proiecte de afaceri, iar 24%, un indicator al lipsei competentelor.
Detalii, pe Finantistii