Piata intrazilnica de energie a crescut de zece ori dupa cuplarea cu pietele europene. Avantajele si amenintarile
De câteva zile piata intrazilica de energie din România este cuplata cu cea a altor 20 de state europene, iar tranzactiile cu energie au explodat. Chiar daca aceasta piata nu va fi foarte lichida în viitorul apropiat, aduce beneficii consumatorilor si producatorilor de energie din surse regenrabile. Exista însa si un mare risc.
Volumul tranzactiilor de pe piata intraday a fost de opt- zece ori mai mare in prima zi de cand si piata din Romania functioneaza cuplat cu celelalte 20 de piete din Europa fata de cel din zilele anterioare cuplarii, au declarat oficialii Transelectrica, la o intalnire cu presa.
“Este mai mult decat ma asteptam. Inainte erau cam 40-50 MWh tranzactionati. Au fost circa 310 MWh, in sold, e de opt ori, de zece ori mai mai mult”, a spus George Visan, director al Directiei Piete de Energie in Transelectrica.
Compania a emis si un comunicat de presa in care a spus asta.
“Primele livrari de energie electrica in cel de-al doilea val din cadrul solutiei unice europene de cuplare a pietelor intrazilnice (SIDC), lansata pe 19 noiembrie, au avut loc cu succes miercuri 20 noiembrie 2019. Aceasta confirmare urmeaza incheierii activitatilor de testare si pregatire derulate de specialisti in ultima perioada. Prin implementarea acestui proiect, alte sapte tari se vor alatura celor paisprezece care functioneaza deja in regim cuplat.
Operatorii Pietei de Energie Electrica Desemnati (OPEED) si Operatorii de Transport si Sistem (OTS) au confirmat lansarea celui de-al doilea val SIDC (cunoscut anterior ca XBID), dupa finalizarea cu succes a perioadei de testare, un efort sustinut al specialistilor din Transelectrica si OPCOM, cu sprijinul ANRE in ceea ce priveste adaptarea reglementarilor.
Marcand un alt pas important in directia extinderii pietei unice intrazilnice europene integrate, lansarea a inca doua proiecte locale de implementare extinde tranzactionarea continua a energiei electrice in urmatoarele tari: Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Slovenia. Acestea se alatura tarilor deja operationale SIDC: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania si Suedia”, arata Transelectrica.
Detalii, pe Economica