PNL va cere comisie de ancheta pentru modul in care s-au facut pensionarile si reangajarile din MAI
Partidul National Liberal va solicita, la începutul sesiunii parlamentare, înfiintarea unei comisii de ancheta care sa verifice modul în care s-au facut pensionarile si reangajarile din Ministerul Afacerilor Internelor, a anuntat duminica vicepresedintele PNL Florin Roman.
"O sa solicitam la inceputul sesiunii comisie de ancheta parlamentara pentru modul in care s-au facut pensionarile si reangajarile, a doua zi, in foarte multe situatii, in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. Ceea ce a facut aceasta secretara de casa a lui Dragnea in calitate de ordonator de credite si reprezentant al ministerului, sa semneze pensionari si a doua zi reangajari, nu este normal. (...) Sunt in tara zeci de astfel de cazuri si nu este normal ca oameni care pleaca din sistem cu pensii de peste 120 de milioane de lei a doua zi sa fie reintegrati ca personal contractual in cadrul aceluiasi minister. E un jaf pe fata, e o bataie de joc fata de cei care muncesc cinstit in aceasta tara", a declarat Florin Roman in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul PNL. Florin Roman a precizat ca PNL va propune si audierea ministrului de interne, Carmen Dan, in comisiile parlamentare de specialitate, pentru a da explicatii cu privire la situatia de la pasapoarte. "Partidul National Liberal isi propune ca la inceputul sesiunii parlamentare sa o invite pe doamna ministru Carmen Dan (...) la audieri la Comisia de administratie publica si la Comisia de ordine publica, sa le dea explicatii vizavi de managementul defectuos legat de aceasta situatie si va rog foarte mult sa va uitati pe stenograme la audierile doamnei ministru in comisii. Atunci cand a fost investita, i s-a ridicat aceasta problema, doamna ministru a dat asigurari ca sunt pregatiti pentru a nu ne lovi de o criza a cozilor la pasapoarte. Atat de bine s-a organizat secretara de casa a tovarasului Liviu Dragnea, incat romanii au fost din nou umiliti. Cauzele sunt multiple, in primul rand, managementul defectuos, e greu sa treci de la secretara de scoala la Ministerul de Interne. E foarte greu sa gestionezi astfel de situatii. Practic, secretarul de stat de la ordine publica s-a ocupat in acest an de pasapoarte, o situatie nemaiintalnita pana acum la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor", a spus vicepresedintele PNL
Detalii, pe Economica