Privat vs stat - razboiul rabdarii
Chiar daca sunt nemultumiti de modul in care arata spatiul public, cei mai multi romani, fie ei antreprenori sau oameni obisnuiti, sunt invatati sa astepte si sa spere ca, la un moment dat, autoritatile isi vor face datoria. Exista, insa, si exceptii.
Suntem în 2014, au trecut mai mult de la sapte ani de la intrarea României în Uniunea Europeana si aproape un sfert de secol de la caderea regimului comunist. Cu toate acestea, aproape jumatate din locuitori nu au nici azi acces la retele de apa si canalizare, iar mai bine de o treime din strazile din mediul urban (adica aproximativ 10.000 de kilometri) nu sunt înca modernizate. La tara, evident ca starea infrastructurii rutiere este si mai proasta. De fapt, daca ne gândim ca înca exista în Bucuresti zeci de strazi de pamânt, pe care nu au ajuns nici conductele Apa Nova, nici cele ale GDF Suez, datele de mai sus n-ar trebui sa ne mai mire. Nici nu mai are rost sa vorbim de modul în care se desfasoara proiecte de genul constructiei de autostrazi, centuri sau cai ferate moderne. Evident ca subdezvoltarea infrastructurii poate fi motivata prin lipsa de bani. Nici înainte si nici multi ani dupa 1989, bugetele, fie ele centrale sau locale, nu au avut la dispozitie suficiente fonduri pentru asfalt sau retele de utilitati. Însa în ultimul deceniu, când dupa o crestere economica sustinuta a venit aderarea la UE, aceasta explicatie nu mai poate sta în picioare. Mai ales daca ne uitam pe statistici si vedem ca, în sapte ani, am absorbit doar circa o treime din sumele puse la dispozitie de Bruxelles pentru modernizarea României.
Detalii, pe Capital