Privatizarea Oltchim se amana. Vuza mai are o luna sa plateasca activele combinatului chimic, altfel pierde garantia
Data limita pentru plata activelor Oltchim se amâna cu o luna. Chimcoplex, grupul controlat de omul de afaceri roman Stefan Vuza, care a ramas singurul investitor autohton semnificativ activ din industria chimica, dupa insolventa Interagro, primeste ragaz pentru a gasi finantarea necesara achizitiei. În caz contrar, pierde garantia, care s-ar ridica la 50 de milioane de euro.
“Oltchim S.A., societate in reorganizare judiciara, informeaza actionarii despre prelungirea datei limita pentru indeplinirea conditiilor suspensive prevazute in contractul de vanzare active incheiat intre Oltchim S.A. , in calitate de vanzator, si Chimcomplex S.A. Borzesti, in calitate de cumparator, de la data de 17.10.2018 la 17.11.2018. Conform prevederilor contractuale, termenul pentru plata pretului tranzactiei incepe sa curga de la indeplinirea conditiilor suspensive”, se arata intr-un comunicat al Oltchim remis Bursei de Valori Bucuresti.
Compania Chimcomplex Borzesti, detinuta de omul de afaceri Stefan Vuza, a oferit, la finalul anului trecut, 127 milioane de euro pentru cea mai mare parte a activelor Oltchim, insa a preluat si probleme de mediu, angajandu-se la un program de investitii de 70 de milioane de euro in trei ani.
Oltchim este in insolventa si a fost scos la vanzare pe bucati. Administrator judiciar este firma Rominsolv, controlata de avocatul Gheorghe Piperea.
La momentul depunerii ofertei, Chimcomplex a venit si cu garantii de 50 de milioane de euro, potrivit Financial Intelligence, pe care ii va pierde daca tranzactia nu se va finaliza. Chimcomplex a anuntat ca in tranzactia de cumparare a activelor Oltchim va implica finantari din partea unor institutii financiare din strainatate.
"Suntem intr-un proces complex specific unei «tranzactii internationale» si nu doar a unei simple achizitii. Astfel, s-a lucrat intens in ultimele 10 luni pe mai multe planuri de actiune: juridic, administrativ, autorizatii, audit, managerial, financiar, HR, comunicare, prezentare strategii catre parteneri, toate pentru a finaliza la timp intreaga tranzactie“, spunea luna trecuta, pentru Ziarul Financiar, Virgiliu Bancila, vicepresedinte Chimcomplex.
Detalii, pe Economica