Producatorii de polistiren spun ca materialele pentru programul Casa Verde sunt toxice si cancerigene. Reactia Mediului
Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) atrage atentia ca pe lista materialelor ecologice aferenta programului Casa Verde, elaborat de Ministerul Mediului, se gasesc produse de izolatie care pot afecta sanatatea.
Asociatia anunta ca a inaintat oficialitatilor o adresa prin care solicita revizuirea urgenta a programului si promovarea de solutii cu adevarat ecologice in programul privind efectuarea de lucrari destinate eficientei energetice.
"Ne surprinde decizia Ministerului Mediului de a include in acest program materiale care, atunci cand sunt puse in termosistem, devin extrem de periculoase pentru sanatate. Doua exemple concludente sunt vata minerala bazaltica si lana. Pentru prima dintre acestea stim ca exista studii, iar specialistii au avertizat in nenumarate randuri, ca produce daune omului si mediului. Vorbim despre o toxicitate extrem de ridicata si despre praful de fibre din componenta vatei, ce poate patrunde in plamani si ramane retinut in interiorul lor, provocand grave afectiuni respiratorii. Totodata, adezivul utilizat pentru lipirea fibrelor contine formaldehida, un cunoscut cancerigen. Tocmai de aceea, chiar producatorii recomanda un echipament special pentru cei care pun in opera o lucrare cu vata minerala, astfel incat sa se evite inhalarea fibrelor", a declarat Delia Filip, director executiv ROMEPS.
Ce spune Ministerul Mediului
"In acest moment, ghidul Casa Verde este in consultare publica pe website-ul Ministerului Mediului. Asteptam toate propunerile cu privire la acest program, iar in baza a ceea ce primim, vom evalua si analiza propunerile", au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanti ai Ministerului.
Detalii, pe Economica