Proiect gigant la Gara de Nord: trenurile ar putea circula la 28 de metri pe sub Bucuresti
Statul ia în considerare mai multe variante de modernizare a Garii de Nord, prin care trenul ar urma sa circule în subteran, chiar la 28 de metri adâncime. Vezi cum arata mega-proiectele de reconfigurare a celei mai mari gari din România, potrivit Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare, elaborata de CFR SA si Ministerul Transporturilor.
Modernizarea statiei Bucuresti Nord trebuie sa fie o prioritate a sistemului feroviar roman, atat din perspectiva cresterii competitivitatii transportului feroviar pe piata interna a transporturilor, cat si din perspectiva integrarii sistemului feroviar roman in spatiul european unic al transporturilor, se arata in Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare.
Mai mult, modernizarea statiei Bucuresti Nord este necesara si in contextul activarii "Drumului Matasii", proiect ce include si un coridor feroviar de transport intercontinental ce va conecta Europa cu Asia (in principal China), via Bucuresti si Istanbul, se mai explica in proiectul citat.
Principala problema a Garii de Nord este ca, in configuratia actuala, nu permite realizarea unui tranzit fluent prin Bucuresti, pe directiile est-vest (coridorul european Rin-Dunare) si nord-sud, ci impune segmentarea parcursului trenului in vederea rebrusarii.
Prin urmare, au fost realizate mai multe studii pentru reconfigurarea functionala a Garii de Nord. Aceste studii preliminare propun realizarea unor conexiuni feroviare de tip by pass pe directiile nord-sud si est-vest.
Tren subteran Gara de Nord – Obor
"Se pune problema realizarii unei conexiuni subterane intre statiile Bucuresti Nord si Bucuresti Obor, care asigura continuitatea pe relatia est-vest, si a unei conexiuni partial subterane intre statiile Bucuresti Nord si Bucuresti Progresu, care asigura continuitatea pe relatia nord-sud. Implicit, se pune problema transformarii statiei Bucuresti Nord din statie terminus in statie de trecere", explica autorii proiectul de act normativ.
Ei apreciaza ca o astfel de abordare poate rezolva problema fluidizarii traficului international si national pe relatiile est-vest si nord-sud, dar prezinta dezavantajul unor costuri ridicate de contruire a conexiunilor subterane intraurbane.
Gara de Nord, mutata in Baneasa
O varianta alternativa, propusa in cadrul unui studiu realizat de Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti, vizeaza construirea unei noi gari centrale pe un amplasament apropiat de cel al statiei Bucuresti Baneasa.
Detalii, pe Economica