Reactia Electrica la raportul Curtii de Conturi: Bunurile la care face referire raportul se afla in retelele operatorilor de distributie
Raportul publicat marti de Curtea de Conturi a fost realizat la finalul anului 2016 si se refera la perioada 1 ianuarie 2013-30 iunie 2014 si face referire, în principal, la sistemul AMR (Automatic Meter Reading), compus din grupuri de masura electronice amplasate la locul de consum (contoare), echipamente de comunicatie si echipamente IT, care la finele lunii iunie 2014 era înregistrat în contabilitatea Electrica SA cu o valoare de inventar de 224.622.940 lei, precizeaza reprezentantii Electrica.
Potrivit acestora, sistemul AMR, aflat in proprietatea Electrica SA, este utilizat, in baza unor contracte de prestari servicii, de catre Operatorii de Distributie din cadrul Grupului Electrica pentru obtinerea datelor de la grupurile de masura in timp real, cu acuratete si cu frecventa marita.
'La sediul Electrica SA se afla serverele centrale cu echipamente hardware si de telecomunicatii corespunzatoare, iar echipamentele de masura sunt amplasate la punctele de consum, respectiv in retelele operatorilor de distributie din cadrul grupului Electrica. Pentru punctele de masurare (contoare) aflate la filialele de distributie exista liste de inventariere cu tip contor, serie, locatie. Precizam ca Societatea Electrica a respectat in totalitate prevederile Ordinului 2861/2009 legate de procesul de inventariere a elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, fapt consemnat si in situatiile financiare individuale auditate', mentioneaza reprezentantii companiei.
Raportul Curtii de Conturi pe 2015, publicat pe site-ul institutiei, semnaleaza ca Societatea Energetica Electrica a achizitionat bunuri, precum contoare si echipamente IT, si servicii de mentenanta aferente, de peste 227 milioane lei, fara TVA, insa bunurile nu se regasesc fizic in patrimoniu.
Detalii, pe Economica