Romania trebuie sa modifice legile pe gaze in mai putin de o luna, altfel va plati amenzi de sute de mii de euro pe zi
Autoritatile române trebuie sa modifice legislatia referitoare la piata gazelor naurale sau macar sa arate Comisiei Europene draftul noilor propuneri legislative pâna la cel târziu 26 septembrie, în caz contrar urmând sa ajunga la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, au declarat reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la o întâlnire cu presa.
"Comisia Europeana a trimis deja un aviz motivat, nu se mai poarta nicio corespondenta, avem termenul de 27 septembrie pana la care Romania poate ajunge la Curtea de Justitie. Pana pe 26 sepetmbrie, Comisia asteapta o noua legislatie promulgata sau un proiect concret prin care se modifica legislatia, in functie de care poate acorda o prelungire de 90 de zile", a declarat vicepresedintele ANRE, Zoltan Nagy Bege.
Obiectul infringementului il constituie prevederea din legislatia romaneasca referitoare la alocarea cu prioritate a gazelor din productia interna pentru consumul populatiei, care incalca prevederile europene. Ea apare in celebra OUG 114/2018, dar si in OUG 19/2019, care o modifica. Ulterior, ANRE a elaborat metodologiile prin care gazele exrase de Petrom si Romgaz din tara se vand, la pretul fixat de 68 de lei/MWh, furnizorilor pentru acoperirea integrala a consumului casnicilor si a producatorilor de energie termica pentru populatie.
Oficialii ANRE au spus ca legislatia poate fi schimbata atat de Parlament, cat si de Guvern si au avertizat ca, daca nu se va face si Romania ajunge la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, riscam sa platim amenzi care se pot ridica la “sute de mii de euro pe zi”.
Acum cateva zile, Comisia de Industrii si Servicii a abrogate art. 61 din OUG 114, care se refera, printre altele, si la aceasta alocare, dar ea este doar comisie de aviz. In aceeasi zi, la Comisia de Buget, care era una de raport, discutarea acestei abrogari, fara de care nu se poate merge in planul Parlamentului, a fost amanita.
Detalii, pe Economica