Salariatii au platit 11 miliarde de lei in jumatate de an ca sa sustina Sanatatea pentru care ministrul Finantelor cere noi surse de bani
Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice, a vorbit recent despre intentia de a schimba sistemul asigurarilor sociale de sanatate, în sensul introducerii unui pachet de servicii extinse care sa contina servicii medicale pe care, în prezent, pachetul de servicii medicale de baza, de care beneficiaza toti asiguratii din România, nu le prevede. Schimbarea, spune ministrul, ar asigura o mai buna finantare a sistemului sanitar si ar creste eficienta sa. În acest context, Economica.net a calculat care sunt acum cei mai importanti finantatori ai sistemului sanitar: salariatii, angajatorii si producatorii de medicamente sunt cei care tin în spate sistemul sanitar. În primul semestru din 2018, salariatii au virat cei mai multi bani la Sanatate, circa 11,8 miliarde lei, în timp ce restul platitorilor au adus, cumulat, putin peste 4 miliarde de lei.
Ministrul Finantelor a vorbit recent despre intentia de a introduce un pachet de servicii medicale extinse care ar cuprinde serviciile neacoperite acum de pachetul de baza. In prezent, toti asiguratii la Sanatate din tara noastra, si cei care platesc contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS), si cei care sunt scutiti de la plata CASS beneficiaza de serviciile medicale cuprinse in pachetul de baza.
Guvernul a vrut sa redefineasca pachetul de servicii medicale de baza in anul 2012, printr-un proiect al unei noi legi a Sanatatii, care a fost aspru criticat de opinia publica si, in definitiv, aparent abandonat. La acea vreme, Guvernul propunea ca pachetul de baza, de care beneficiaza asiguratii la Sanatate, sa contina doar servicii medicale scumpe. Mai mult, daca asiguratul la Sanatate voia si alte servicii decontate, pe langa cele cuprinse in pachetul de baza, putea opta pentru o asigurare facultativa croita in functie de nevoile sale, se mai arata in proiectul legii Sanatatii din anul 2012.
Economica.net a scris pe larg despre acest subiect aici:Legea Sanatatii 2012: Esti dispus sa platesti 300 de euro pe an in plus la Sanatate?La mai bine de sase ani distanta, actualul ministru al Finantelor vorbeste despre oportunitatea introducerii unui pachet de servicii medicale neprevazute in pachet de baza, si pentru care pacientul va plati suplimentar."Sunt multe schimbari care pe zona de Sanatate trebuie sa se intample. Ca vorbim de tipul de asigurare. Platim, stiti foarte bine, cu totii, indiferent de venit, mai mult sau mai putin, dar tipul de servicii pe care le primim in schimb este acelasi", a declarat Eugen Teodorovici, pe 14 septembrie, la o conferinta pe teme medicale. Acesta a adaugat: "In functie de cat platesti CASS (n. red. contributia de asigurari sociale de sanatate), sa ai mai multe variante: un prim pachet de baza, ai un alt venit la care iti creste CASS-ul si implicit contributia mai mare, atunci ai un al doilea pachet cu alt tip de servicii. Acesta este sistemul, cred, logic".
Pe 15 septembrie, Teodorovici a nuantat afirmatiile pe care le-a facut in ziua precedenta: "Consider ca toti romanii, indiferent de veniturile realizate, trebuie sa beneficieze de pachetul minim de servicii medicale. Afirmatia mea a avut in vedere pachetele medicale extinse, respectiv posibilitatea ca fiecare asigurat sa isi poate adauga servicii medicale suplimentare, cum ar fi cele dentare, acoperirea cheltuielilor cu contributia la medicamente, ingrijirea la batranete sau in caz de invaliditate temporara sau permanenta, recuperare medicala etc. Astfel, putem asigura o mai buna finantare a sistemului si creste eficienta sa", a spus pe 15 septembrie Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice.
Detalii, pe Economica