Se face curatenie printre companii: Lipsa bilanturilor sau disparitia actionarilor va declansa dizolvarea
Companiile care nu isi depun situatiile financiare anuale la Ministerul Finantelor, in termenul legal, ar putea fi dizolvate la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Registrului Comertului, potrivit unui proiect de modificare a legii societatilor comerciale initiat de Ministerul Justitiei. Mai mult, se propune dizolvarea si daca actionarii sunt de negasit sau au domiciliul ori rezidenta necunoscute.
Potrivit proiectului de lege, apar mai multe situatii în care firmele vor fi dizolvate. Una dintre acestea este nedepunerea situatiilor financiare pâna la termenul legal, care anul acesta a fost 30 mai, de exemplu. O alta situatie care poate duce la dizolvare este neîndeplinirea conditiilor referitoare la sediul social, inclusiv din cauza expirarii duratei actului care atesta dreptul de folosinta a spatiului sau din cauza vânzarii acestuia. Un alt caz vizeaza inactivitatea temporara înscrisa la Registrul Comertului sau la fisc. Daca aceasta depaseste trei ani, atunci se poate solicita dizolvarea.
Proiectul mai arata ca lista societatilor pentru care Registrul Comertului va formula cereri de dizolvare va fi postata cu 15 zile înainte, pe pagina de internet a institutiei.
Detalii, pe Capital