Senatul a adoptat propunerea legislativa privind modificarea Legii vanatorii si a protectiei fondului cinegetic
Plenul Senatului a adoptat, luni, propunerea pentru modificarea unor articole din Legea vânatorii si a protectiei fondului cinegetic nr.47/2006, proiect prin care o parte din personalul Jandarmeriei Române este autorizat sa detina si sa foloseasca arme cu tranchilizante pentru îndepartarea sau imobilizarea animalelor care pun în pericol viata cetatenilor sau proprietatea acestora.
Proiectul a fost adoptat cu 88 de voturi 'pentru', patru 'abtineri' si zece voturi 'impotriva'.
Initiatorul propunerii, senatorul PSD Viorel Salan, a declarat ca acest proiect are drept scop rezolvarea unei probleme existente la nivel national, in care au devenit foarte dese situatiile in care animale periculoase ataca oameni sau proprietatea acestora.
'Prin aceasta lege, parte din personalul Jandarmeriei Romane a fost autorizat sa detina si sa foloseasca arme cu tranchilizante, substante tranchilizante si alte mijloace de protectie care sa permita indepartarea sau imobilizarea animalelor care pun in pericol viata cetatenilor sau proprietatea acestora. Prin sistemul unic de urgenta 112, Jandarmeria Romana este institutia autorizata a statului sa coordoneze interventia in cazul animalelor periculoase. In urma adoptarii acestei legi a aparut necesitatea modificarii Legii vanatorii si protectiei fondului cinegetic 407/2006. Modificarea pe care o propun reformuleaza definirea vanatorii astfel incat sa fie exceptata in mod expres indepartarea sau mobilizarea animalelor devenite periculoase pentru oameni sau bunurile acestora de catre personalul autorizat al Jandarmeriei Romane. De asemenea, prezentul proiect legislativ excepteaza de la infractiunea de braconaj cazurile pe care le-am mentionat anterior', a precizat Salan.
Senatorul UDMR Tanczos Barna a spus ca Jandarmeria nu ar trebui sa intervina in cazul in care animalele salbatice 'strabat strazile oraselor si satelor din Romania'.
'Nu cred ca Jandarmeria are pregatirea necesara si experienta de a interveni in asemenea situatii. Sunt oameni profesionisti pregatiti pentru acest lucru si cea mai buna solutie ar fi fost ca in acele cazuri exceptionale, cand aceste animale salbatice trebuie indepartate din zona locuita, sa intervina vanatorii', a punctat senatorul UDMR.
Senatorul PNL Eleonora Carmen-Harau a spus ca initiativa legislativa este 'binevenita'.
'Nu se pune problema sa trimiti Jandarmeria in padure, dar sunt foarte dese cazurile in care animalele praduiesc pur si simplu, distrug culturile la limita cu habitatul lor. Vin dintr-un judet unde cultivatorii de legume, posesorii de vii si de pomi fructiferi sunt foarte adesea in imposibilitatea de a culege roadele muncii lor, pentru ca pur si simplu le sunt devastate culturile. In aceste situatii, pana cand vine vanatorul sa faca ordine, eu cred ca structura de ordine organizata, care are competente si instructie de specialitate in folosirea armelor de foc, Jandarmeria, este cazul sa intervina. Vom sustine aceasta initiativa legislativa, o consideram benefica', a precizat Harau.
Senatorul PSD Emanoil Savin, vicepresedinte al Comisiei de mediu, a declarat ca initiativa este buna, insa a ajuns la un acord cu Ministerul Mediului pentru a introduce din nou 'recoltarea controlata'.
Detalii, pe Economica