Home / Stiri financiare / Senatul a respins cererea de reexaminare a presedintelui privind impozitul specific in turism

Senatul a respins cererea de reexaminare a presedintelui privind impozitul specific in turism

Senatul a respins cererea de reexaminare a presedintelui privind impozitul specific in turism

Plenul Senatului a respins marti cererea de reexaminare a legii privind impozitul specific în turism trimisa de pesedintele Klaus Iohannis Parlamentului, proiectul fiind adoptat în forma initiala cu 61 de voturi "pentru", sapte "împotriva" si 13 abtineri, scrie Mediafax.

adoptat proiectul privind impozitul specific pentru persoanele juridice care desfasoara activitati in domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica in forma trimisa la promulgare.

Astfel, sunt obligate la plata impozitului specific unor activitati, persoanele juridice romane care la data de 31 decembrie a anului precedent au indeplinit, cumulativ, urmatoarele conditii: aveau inscrisa in actele constitutive, potrivit legii, ca activitate principala sau secundara, una dintre activitatile corespunzatoare codurilor CAEN amintite si nu se afla in lichidare.


Detalii, pe Economica

miercuri, 14 septembrie 2016, 408 afisari

Curs BNR vineri, 29 noiembrie 2024

1 EUR4.9771 RON
1 USD 4.7129 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.7600 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 16.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile