12 companii nu si-au indeplinit cota obligatorie de certificate verzi in trimestrul al doilea din 2016
Un numar de 12 companii se afla pe lista restantierilor la achizitia de certificate verzi aferente celui de-al doilea trimestru al acestui an, potrivit unei decizii a presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
In total, cele 12 firme au o restanta de 10.096 de certificate neachizitionate pentru perioada aprilie - iunie 2016.
Cele mai mari restante apartin Complexului Energetic Hunedoara, care nu a cumparat 5.038 certificate. Pe lista se mai afla furnizorii Romenergy Industry, cu o restanta de 2.078 certificate verzi, Energotrans - 1.519 certificate si Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare - 623 de certificate verzi restante.
Furnizorii de energie vor plati 539 de lei pentru un certificat neachizitionat in 2016, de doua ori mai mult decat pretul maxim de tranzactionare pe piata certificatelor verzi, potrivit unui ordin al presedintelui ANRE.
Pretul minim avizat de ANRE pe piata certificatelor verzi este de 132,4045 lei pe certificat, iar pretul maxim este de 269,7247 lei.
Detalii, pe Economica