Aeroporturile Bucurestiului valoreaza cu 250 de milioane de lei mai putin
Pachetul de 20% din actiunile CN Aeroporturi Bucuresti, detinut de Fondul Proprietatea (FP) a fost evaluat la 272 de milioane de lei de KPMG, la cererea FP, si înregistrat ca atare în portofoliul FP la 31 decembrie 2012. Valoarea pachetului este cu peste 50 de milioane de lei mai mica decât cea inclusa în raportul pe 2011.
Calculele KPMG diminueaza cu 252 de milioane de lei valoarea Companiei Nationale de Aeroporturi, pana la 1,36 miliarde de lei. CN Aeroporturi Bucuresti administreaza cel mai mare aeroport al tarii, Henri Coanda din Otopeni si aeroportul Bucuresti Baneasa.
CN Aeroporturi Bucuresti a fost scoasa la vanzare inca din 2007, cand printre pretendenti se afla si Aeroports de Paris. De atunci dateaza planurile de listare la bursa a noua din companiile aflate in subordinea Ministerului Transporturilor, prin oferta publica de actiuni nou emise.
Termenul limita de listare la Bursa de Valori Bucuresti a 5% din capitalul social al companiei a fost amanat pana 31 decembrie 2013.
Profitul net pe anul trecut al companiei a fost estimat la 27,2 milioane de lei de administratorii Fondului Proprietatea (Franklin Templeton), aproape jumatate din castigul pe 2011.
Cifra de afaceri estimata de oficialii Fondului Proprietatea (FP) la peste 603 milioane de lei este cu 27% mai mare decat cea din 2011.
Aeroporturile Henri Coanda din Otopeni si Bucuresti Baneasa au avut peste 7,5 milioane de pasageri anul trecut, in crestere cu 1,3%, si aproximativ 98.600 de aterizari si decolari.
Detalii, pe Economica